Interne

“Târgul de Crăciun 2016”, Timişoara

Pe 1 decembrie se deschide Târgul de Crăciun 2016 de la Timişoara. Astfel, Piaţa Victoriei va fi pentru al zecelea an consecutiv, în perioada sărbătorilor de iarnă, principalul punct de atracţie din Timişoara. Căsuţe, decoraţiuni, luminiţe, spectacole, colinde, cadouri, preparate specifice de sezon şi multe alte surprize îi vor aştepta pe vizitatori în centrul oraşului.

Cei aproximativ 100 de expozanţi, vor aduce pentru vizitatori o ofertă variată de produse specifice sărbătorilor de iarnă. Cei care vor vizita Târgul de Crăciun din Timişoara, vor găsi o mulţime de idei pentru cadourile celor dragi şi se vor putea bucura de atmosfera de sărbătoare, savurând preparatele delicioase de sezon.

Târgul de Crăciun va putea fi vizitat zilnic, între orele 10.00 şi 22.00, iar pe toată perioada târgului vor avea loc spectacole de muzică populară, obiceiuri şi tradiţii de sărbători, colinde, concerte, poveşti şi acţiuni pentru copii. Pentru cei mici va fi deschis Atelierul lui Moş Crăciun, unde vor avea loc diverse activităţi pentru copii.

Organizator: Primăria Municipiului Timişoara prin Casa de Cultură a Municipiului Timişoara.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co