Transylvania Wine Fair 2016, la Brașov
Transylvania Wine Fair 2016 are loc la Brașov în perioada 11 și 13 noiembrie 2016. Astfel, cetatea va deveni, pentru a IV-a oară, „capitala vinului românesc”. Aici se vor desfășura jurizările pentru acordarea premiilor de excelență, iar profesioniștii și amatorii de vin din zonă vor putea degusta atât vinurile proaspăt medaliate cât și multe altele, în cadrul Transylvania Wine Fair, care se va desfășura la Brașov Business Park.
În plus, față de prezentările și degustările organizate la standurile expoziționale ale târgului, o noutate în 2016 o vor reprezenta evenimentele ”Degustare și Socializare”, care vor facilita o expunere sporită a vinurilor participante către consumatori și partenerii de afaceri.
Transylvania Wine Fair este evenimentul perfect pentru cei pasaionați de vin, artă și cultură, pentru că aici vizitatorii vor descoperi toate aceste elemente.