Trasee marcate pentru cicloturiști în zona Dealu Mare
Urlați/Prahova, 17 aprilie – Vara aceasta turiștii vor fi atrași în zona Dealu Mare, la circa 80 km de Capitală, cu trasee marcate și evenimente speciale pentru bicicliști. Inițiativa este menită sa atragă atât turiștii români, cât și străini, prin eforturile comune ale Cycling Romania și ale comunității locale: autorități locale, antreprenori, școală, liceu și organizații neguvernamentale din zonă.
„Un pas concret va fi marcarea și promovarea traseului cicloturistic din pădurea din apropierea Mănăstirii Vărbila. Traseul va avea un grad de dificultate redus pentru a fi accesibil unui număr larg de turiști. Vom folosi modelul sprijinit deja de Cycling Romania în comuna Ciocănești (Dâmbovița), prin proiectul Centura Cicloturistică București, care urmează să fie deschis publicului sâmbătă, 20 aprilie”, a declarat Mircea Crisbășanu, antreprenor social și coordonator al Cycling Romania.
„Cicloturismul este foarte dezvoltat și profitabil la nivel european. Având în vedere reacția foarte pozitivă a turiștilor străini pe care i-am adus în zona Urlați, am realizat că cicloturismul poate deveni rapid unul dintre ambasadorii zonei Dealu Mare atât în străinătate, cât și în țară”, a mai spus Mircea Crisbășanu. Aceasta este perspectiva discutată de reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Prahova, ai primăriei, producătorilor locali, cramelor, unităților de cazare, bisericii și școlilor, care s-au întâlnit, miercuri, 16 aprilie, la Cramele Halewood de la Conacul Urlățeanu, pentru a stabili cum se pot dezvolta proiecte concrete de atragere a turiștilor pe bicicletă. Întâlnirea a fost organizată de Mircea Crisbășanu, coordonatorul Cycling Romania, care lucrează cu comunitățile pentru marcarea de trasee pentru bicicliști și implementează proiecte alături de tinerii din Urlați.
„Mă bucur că vom colabora pentru promovarea zonei și organizarea de evenimente și trasee turistice. Experiența echipei Cycling Romania în dezvoltarea de proiecte cicloturistice și atragere de turiști români și străini este valoroasă pentru noi”, a declarat Marian Măchițescu, primarul orașului Urlați. Un prim pas este ca Cycling Romania să devină parte din Grupul de Acțiune Locală „Valea Cricovului”, care are în componenţa sa 40 de membri (autorităţi publice, reprezentanţi ai sectorului privat şi ai societăţii civile) pentru a dezvolta împreună proiecte care să atragă turiști.
„Cicloturismul este o direcție importantă pe care o vom include în pachetul de promovare a regiunii Urlați la care lucrăm împreună cu Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova”, a declarat Alexandra Petre, director comunicare Camera de Comerț și Industrie Prahova. În acest sens, a fost discutată posibilitatea înființării unui centru de dezvoltare a turismului în Urlați, care să promoveze toată zona Dealu Mare. Reprezentanții primăriei, ai Habitat for Humanity Ploiești, Fundației Humanitas, Fundației Bucuria Ajutorului, liceului și școlii generale din oraș și-au exprimat sprijinul pentru proiect.
Mai multe detalii despre tururile organizate de Mircea Crisbășanu găsiți pe www.cyclingromania.ro.
Despre Mircea Crisbășanu și Cycling Romania
Inițiator și dezvoltator al proiectului Cycling Romania, Mircea este un antreprenor social preocupat de cicloturism și dezvoltarea comunităților.
Mircea a studiat ingineria construcțiilor și și-a continuat studiile de master timp de 2 ani în Olanda. În perioada petrecută în străinătate, a realizat care sunt oportunitățile de dezvoltare în România în domeniul cicloturismului. În 2010 a revenit în țară și a început să investigheze trasee și să organizeze tururi pentru vizitatori străini și români în diverse zone din țară.
Fiind ploieștean, a început cu zona Dealu Mare și așa a ajuns la Urlați, zonă pe care o promovează constant în presă, atât în țară (National Geographic), cât și în străinătate (cotidianul britanic The Guardian – http://www.guardian.co.uk/travel/2012/mar/30/kevin-rushby-cycling-remote-romania ). În plus, în acest an va lansa un portal de informare pentru cicloturism și o carte pentru promovarea cicloturismului în România, scrisă în română și engleză.
În prezent, Mircea este implicat în investigarea și marcarea de noi trasee. În luna iunie, va coordona investigarea Traseului Dunării, un proiect finanțat parțial din fonduri europene. În plus, este manager al proiectului Centura Cicloturistică a Bucureștiului, care urmează să fie inaugurată pe 20 aprilie 2013, la Ciocănești, Dâmbovița.
În doi ani, Cycling Romania a avut peste 100 de turiști, majoritatea străini, care au participat la tururi de neuitat în Prahova, Buzău, Transilvania, Dobrogea. Echipa Cycling Romania s-a dezvoltat și ea, ajungând în prezent la 5 membri: 3 ghizi, un specialist PR și un specialist IT.
www.cyclingromania.ro