Interne

Turismul de weekend a mutat 200.000 de români pe litoral

Gradul de ocupare a hotelurilor de pe litoral a fost aproape de 100% în ultima perioadă

În sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut a fost aproape imposibilă găsirea de camere libere în hoteluri. Cele mai aglomerate staţiuni au fost Mamaia, Costineşti şi Neptun, unde s-au cazat mai bine de jumătate dintre persoane. Deşi preţurile şi condiţiile pe care le oferă lasă de multe ori de dorit, litoralul românesc reuşeşte în continuare să atragă sute de mii de turişti.

 În sfârşitul de săptămână care tocmai a trecut, în staţiunile de pe litoralul românesc au fost cazate peste 200.000 de persoane. În hotelurile de pe litoral erau cazaţi oficial, sâmbătă dimineaţă, peste 170.000 de turişti, la care s-au adăugat alte câteva mii de persoane care au ales să se cazeze la particulari sau în campinguri, astfel că peste 200.000 de persoane s-au aflat, în week-end-ul care tocmai a trecut, la mare.

Grad de ocupare de 100% pentru prima oară în 2011

În ceea ce priveşte gradul de ocupare a hotelurilor de pe litoral, în ultimul sfârşit de săptămână acesta a fost aproape de 100%. Asociaţiile de profil spun că acest lucru s-a datorat, în principal, ofertelor bune ale hotelierilor şi vremii frumoase, precum şi faptului că s-a intrat în luna august, care este recunoscută drept perioada concediilor. Totodată, potrivit asociaţiei Litoral – Delta Dunării, un alt motiv pentru care staţiunile au fost pline în week-end îl constituie derularea unor evenimente de sezon şi a unor programe speciale. „În acest sfârşit de săptămână litoralul românesc înregistrează un grad de ocupare de aproape 100%. Conform informaţiilor furnizate de patronatele hoteliere şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), în acest moment este aproape imposibil să găseşti camere libere pe litoral”, se arată într-un comunicat al asociaţiei Litoral – Delta Dunării, citat de Mediafax. Mai mult de jumătate dintre turişti s-au cazat în Mamaia, Costineşti şi Neptun, unde datele oficiale arată că sunt peste 40.000 de persoane în fiecare staţiune.

Mai mulţi turişti faţă de anul trecut

Deşi la începutul sezonului anunţa scăderi de 20% pe litoral, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism estimează acum că, la finalul sezonului, va fi înregistrată o creştere de 5% faţă de 2010, când şi-au petrecut vacanţa pe litoral circa 1,3 milioane de turişti. „Începând cu 15 august, tarifele scad, pentru că începe seria a doua a programului „Zile gratuite de vacanţă” şi apoi, de la 1 septembrie, „Litoralul pentru toţi””, a spus, la începutul săptămânii trecute, preşedintele ANAT, Corina Martin. Aceasta a adăugat că 80% dintre turiştii care îşi fac vacanţa pe Litoral merg prin intermediul agenţiilor de turism, unde preţurile sunt mai mici faţă de cele practicate la recepţiile hotelurilor.

Deputaţii din Comisia de Administraţie Publică s-au întrunit, săptămâna trecută, pe litoral, în staţiunea Olimp, unde au analizat proiectul Legii turismului, iar la dezbateri au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai patronatelor şi asociaţiilor de promovare de pe litoral şi ai Ministerului Turismului. Potrivit preşedintelui ANAT, Corina Martin, cele mai importante amendamente discutate au fost trecerea atribuţiilor de clasificare hotelieră şi licenţiere a agenţiilor de turism către autorităţile locale, utilizarea taxei hoteliere pentru promovare în proporţie de cel puţin 50%, prin consultare cu asociaţiile regionale de dezvoltare şi promovare a turismului, precum şi eliminarea obligării hotelierilor de a deschide unităţile de cazare la date impuse de Ministerul Turismului. Totodată, s-a vorbit despre reincluderea capitolelor de Turism balnear, Agroturism şi Turism montan în legea turismului, majorarea cu 50% a impozitelor pe clădiri pentru hotelierii care nu funcţionează cel puţin 60 zile pe sezon, licenţierea activităţii de agenţie de turism, şi nu a sediilor şi punctelor de lucru ale agenţiilor, precum şi o serie de amendamente ce vizează descentralizarea atribuţiilor Ministerului Turismului către autorităţile locale, conform modelelor europene.

sursa: curierulnational.ro

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co