Interne

Turismul românesc, în creştere – VIDEO

Turismul românesc, în creştere – VIDEO

Turismul românesc creşte, iar ultimele cifre raportate de Institutul Naţional de Statistică confirmă acest lucru. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului subliniază că indicatorul cel mai important referitor la performanţele sectorulului turistic este cel al înnoptărilor, de unde rezultă şi încasările în domeniu. Sosirile şi înnoptările turiştilor în hoteluri, pensiuni şi alte unităţi de cazare au crescut în primul semestru, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 11,7%, respectiv 4,2%, după ce în iunie indicatorii au fost mai mari faţă de aceeaşi lună a anului precedent cu 17,6%, respectiv 3% , se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică. Cifrele referitoare la turiştii străini sunt şi ele îmbucurătoare, relevând creşteri în trimestrul I din 2011, faţă de perioada similară din 2010. Cel mai important indicator referitor la performanţele sectorulului turistic este cel al înnoptărilor, numărul intrărilor şi ieşirilor din ţară neputând fi considerat un indicator acoperitor. Dacă la prima vedere datele statistice arată o îmbunătăţire a situaţiei în turism şi se pare că suntem pe drumul cel bun în acest domeniu, totuşi specialiştii atrag atenţia că avem drum lung până la performanţă. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va continua acţiunile de dezvoltare a infrastructurii şi produselor turistice, precum şi promovarea turismului românesc pe plan intern şi internaţional, pentru a susţine şi impulsiona creşterile din acest domeniu.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co