Vezi aici câţi bani vei cheltui de 1 Mai
Aproape toate drumurile duc la mare în prima zi de mai. Preţurile la cazare pornesc de la 35 de lei şi ajung până la 1.000 de lei de persoană. Turiştii dornici de distracţie trebuie să ştie că vremea va fi frumoasă. Cluburile de pe litoral vor fi deschise, iar, cu puţin noroc, pe pârtiile din Sinaia încă va mai fi zăpadă.
Cea mai ieftină vacanţă va fi cea petrecută cu prietenii la un grătar sau la o plimbare prin parc. Cei care şi-au propus totuşi mai mult decât atât pot alege din ofertele puse la dispoziţie de hotelierii de la mare sau de la munte.
O veste bună vine de pe litoral: toate spaţiile de cazare, dar şi cele de distracţie vor fi deschise. Aici sunt aşteptaţi să sosească peste 15.000 de turişti. „În funcţie de vânzări, Asociaţia Litoral-Delta Dunării pregăteşte o paradă pe litoral. Dacă nu, ne gândim să marcăm deschiderea sezonului în Mamaia, unde ne aşteptăm ca gradul de ocupare să fie ridicat”, a declarat Corina Martin, preşedinta Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.
Grătar şi bere la 5 stele
Preţurile la cazare de 1 Mai sunt pentru toate buzunarele, de la 35 de lei până la 1.000 de lei pe noapte. Dacă vreţi cazare de 5 stele în Mamaia, puteţi alege unul dintre hotelurile Vega, Rex sau Palm Beach. La Vega, pachetul de 1 Mai costă 1.500 de lei şi cuprinde două nopţi de cazare cu micul dejun inclus şi două dejunuri bufet suedez pe 30 aprilie şi pe 1 Mai. O cameră de 5 stele cu vedere la mare la Hotel Rex costă, între 29 aprilie şi 1 mai, 240 de euro (996 de lei). Din 2 mai, tariful scade la 135 de euro (560 de lei) pe noapte.
La Palm Beach Hotel turiştii pot alege varianta all inclusive. Trei zile de cazare în cameră dublă, cu mic dejun, prânz, cină tip bufet suedez şi băuturi nonalcoolice, la care se adaugă şi un bufet special cu grătar şi bere în ziua de 1 Mai costă 1.000 de lei de persoană.
Dacă vreţi să vă răsfăţaţi cu o cină pescărească puteţi alege Hotel Malibu (4 stele) de la intrarea în Mamaia, dinspre Constanţa. Camera dublă costă 335 de lei pe noapte, însă pentru a beneficia de această ofertă trebuie să alegeţi pachetul de două nopţi de cazare. La unităţile de cazare de 3 stele din Mamaia, tarifele sunt cuprinse între 87 de lei şi 235 de lei. La Hotel Central, tariful într-o cameră dublă este 87 de lei de persoană şi 174 de lei de cuplu. Oferta este valabilă pentru minimum două nopţi de cazare. La hotelurile Caraiman şi Perla, o noapte costă 179 de lei, iar la Ambasador ajunge la 235 de lei.
Preţuri studenţeşti în Vamă şi în Costineşti
Sudul litoralului vine cu oferte la cazare la jumătatea celor din Mamaia. În Costineşti, o noapte la Hotelul Impact G (3 stele), în cameră dublă, costă 115 lei pentru două persoane. Hotelul Tiberius (3 stele) are camere duble pentru două persoane la 106 lei.
În Neptun, la Hotel Mediteraneo (4 stele), o noapte în cameră dublă ajunge la 320 de lei. La Hotel Doina (3 stele) din aceeaşi staţiune, tariful pe noapte ajunge la 158 de lei, iar la Complex 2D, fostul hotel Sulina, preţul este de 108 lei pe noapte pentru două persoane în cameră dublă. Cel mai ieftin loc de cazare este la Hotel Clăbucet (3 stele) din Neptun: aici, o noapte în cameră dublă costă 35 de lei de persoană şi 70 de lei pentru cupluri. Cea mai ieftină cazare este în Vama Veche. La particular, în minivacanţa de 1 Mai, o cameră se închiriază cu 100 de lei pe noapte.
Reduceri în Delta Dunării
În Delta Dunării, preţurile la pachetele de 1 Mai sunt mai mici cu 20%. La pensiunea Delta Travel din Mila 23 (4 stele), pachetul de 3 zile, cu două nopţi de cazare, costă 450 de lei. În preţ sunt incluse cazarea, micul dejun, prânzul şi cina cu specific pescăresc şi tradiţional românesc, transportul cu barca de la Tulcea la Mila 23 şi retur şi o excursie pe traseele turistice din zona satului pescăresc Mila 23. În ultima zi puteţi participa la con¬cursul de pescuit pe pontonul pensiunii.
Sejur ieftin în tabără
O noapte de cazare pe Masivul Ceahlău, la Cabana Dochia, costă de 1 Mai între 20 şi 50 de lei, în funcţie de numărul de locuri din cameră. La pensiunile din judeţul Neamţ, un pachet cu trei nopţi de cazare şi cu trei mese pe zi costă în jur de 600 de lei pentru perioada de 1 Mai. Elevii şi studenţii pot opta pentru taberele din Staţiunea Oglinzi şi din Piatra Neamţ. În ambele tabere sunt sunt câte 140 de locuri. Preţul unei nopţi de cazare este de 32 de lei, iar cele trei mese zilnice costă 24 de lei. Mihael Balint
Excursii la bulgari
Pe litoralul bulgăresc, cazarea la hotelurile de 4 şi 5 stele din staţiunile Balcic, Nisipurile de Aur şi Constantin şi Elena costă între 18 de euro şi 40 de euro de persoană. De 1 Mai, o excursie la Nisipurile de Aur, transportul cu autocarul şi cazarea pentru două nopţi la Hotelul Shipka (3 stele) costă 84 de euro de persoană (348 de lei).
Oferte speciale în staţiunile montane
Sinaia rămâne cea mai scumpă dintre staţiunile de pe Valea Prahovei. Pentru a şi atrage clienţii, hotelierii le oferă acces gratuit la centrele spa din interiorul unităţilor de cazare. La o pensiune de 3 margarete, o cameră se închiriază pentru două zile cu 160 de lei. La Hotelul Nu-Mă-Uita din Azuga, două nopţi de cazare cu demipensiune costă 263 de lei de persoană. Clienţii hotelului vor avea acces la sala de bowling şi biliard, iar copiii de până la şase ani au gratuitate la cazare şi mic dejun.
Şi la Mărginimea Sibiului turiştii sunt aşteptaţi cu braţele şi buzunarele deschise! Pentru 1 Mai, preţurile încep de la 70 de lei camera dublă într-o pensiune de 2 margarete şi ajung până la 170 de lei la pensiunile de 4 margerete. Pentru cei mai pretenţioşi, un pachet de 3 zile cu toate mesele incluse costă 550 de lei de persoană la complexul Ocna Sibiului.
Staţiunea montană Rânca, din judeţul Gorj, rămâne atractivă chiar dacă zăpada s-a topit şi nu se mai poate schia. Cei care aleg să-şi petreacă weekendul aici pot escalada Vârful Păpuşa (2.508 metri). Peştera Muierii şi Peştera Polovragi se numără şi ele printre destinaţiile preferate ale drumeţilor.
Turiştii mai comozi pot închiria ATV-uri, la preţuri cuprinse între 80 şi 100 de lei pentru o oră. O cabană cu 18 locuri poate fi închiriată cu 1.200 de lei pe noapte, ofertă valabilă în perioada 29 aprilie – 1 mai. Tariful pentru o cameră dublă la o pensiune de 3 margarete ajunge la 140 de lei pe zi.
Cazanele Dunării, pline
Locuri de cazare vacante pentru weekendul acesta sunt greu de găsit la pensiunile din Clisura Dunării. „Noi nu mai avem camere libere pentru 1 Mai”, susţine Doru Oniga, proprietarul unei pensiuni. Tariful pentru o cameră dublă este de 140 de lei pe noapte, preţ ce include micul dejun. Cu 30 de lei, turiştii pot face o plimbare cu vaporul pe Dunăre. Spectaculoasă este îndeosebi zona Cazanelor, unde fluviul străbate cea mai îngustă porţiune a defileului.
Cursa după adrenalină, pe defileu
Amatorii de sporturi extreme pot alege Defileul Jiului ca destinaţie pentru weekendul care urmează. Porţia de adrenalină o asigură coborârile cu bărcile pneumatice pe apele repezi ale râului, printre stânci, prin cascade şi meandre. O aventură de două-trei ore care-ţi taie răsuflarea te costă 50 de euro. Organizatorii asigură tot echipamentul necesar, de la costume şi încălţăminte din neopren, la căşti şi veste de salvare. Deschiderea oficială a sezonului de rafting a avut loc ieri. „Am fost şi anul trecut şi e superb, cu multă adrenalină. E un sentiment pe care nu-l poţi descrie în cuvinte”, a spus Gabriel Perpelea (24 de ani), din Târgu-Jiu. Raftingul de agrement poate fi practicat între Lainici şi Bumbeşti-Jiu, pe un sector cu o lungime de 12 kilometri şi o diferenţă de nivel de 230 de metri.
sursa: adevarul.ro