Interne

Vezi aici cum va fi vremea în acest weekend

Temperaturile vor creşte până la 31-32 grade, însă de sâmbătă seara, ploile revin, începând din vest, sud, iar de duminică, în restul ţării. Până la jumătatea săptămânii, ploile ating majoritatea regiunilor ţării.

 

Astăzi, în capitală, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura va ajunge la 30 de grade Celsius, iar cea minimă în jurul valorii de 15-17 grade.

În restul ţării, vremea va fi uşor instabilă în regiunile nordice, unde vor fi înnorări temporare şi local averse, însoţite de descărcări electrice. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar aversele se vor semnala cu totul izolat, îndeosebi în zona de munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 10 şi 20 de grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Presiunea atmosferică va creşte.

Mâine, vremea va fi în general frumoasă, în capitală, dar noaptea cerul se va înnora treptat şi va ploua, se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 30 – 31 de grade, iar cea minimă de 16 – 18 grade.

În cursul zilei, vremea va fi în general frumoasă şi în restul regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiază în nordul, centrul ţării şi zona de munte, unde local va ploua înaversăşi se vor semnala descărcări electrice. În cursul serii şi al nopţii, vremea va deveni în general instabilă, cu averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, pe arii relativ extinse în vestul şi sudul ţării şi pe arii mai restrânse în rest. Ploile vor avea şi caracter torenţial şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 32 de grade, iar cele minime între 9 şi 19 grade, uşor mai scăzute în depresiuni, dar şi mai ridicate pe litoral. Presiunea atmosferică nu va avea variaţii semnificative.

De duminică, vremea devine instabilă şi cerul va fi noros. Trecător, va ploua în Bucureşti, se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi în jur de 28 de grade, iar cea minimă de 16 – 18 grade.

Vremea va fi instabilă şi înţară, duminică. Vor fi înnorări temporare şi averse însoţite de descărcări electrice şi de intensificări de scurtă durată ale vântului în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 – 30 de grade, iar cele minime între 11 – 21 de grade.

sursa: stiri.rol.ro

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co