Ziua Îndrăgostiţilor la Buşteni

Îndrăgostiţi care au venit în acesta sfârşit de săptămâna pe pârtia Kalsinderu din Buşteni au observat că iubirea le poate aduce şi câştiguri materiale. Practic, aceştia au primit un certificat de căsătorie pentru o zi care le-a asigurat gratuitate pe toate instalaţiile pârtiei. Pentru această facilitate cuplurile a trebuit doar să se sărute în public. Şi cum gestul oricum era întâlnit pe toată pârtia, în faţa “ofiţerului de stare civilă” s-a format imediat coadă. Tinerii îndrăgostiţi au fost încântaţi de ideea organizatorilor. Diploma de îndrăgostiţi pentru o zi a permis cuplurilor accesul gratuit la telescaun, sanie pe şine, tubbing dar şi celelalte instalaţii din noul fun-park. Organizatorii pregătesc acum şi alte surprize pentru sărbătorirea Dragobetelui, dar şi pentru 1 si 8 martie.