Administratorii Tarom și-au dat demisia
Administratorii Tarom, aflați în funcție în postura de interimari, și-au dat demisia, după ce Ministerul Transporturilor, proprietarul companiei, a stabilit componența viitorului Consiliu de Administrație, a declarat directorul general al operatorului aerian, Christian Heinzmann, scrie Wall-Street.ro.
„Ieri după amiază am avut o ședința de board pozitivă, iar aseară membrii CA și-au depus demisiile, după venirea listei cu viitorii administratori, transmisă de Ministerul Transporturilor”, a afirmat Christian Heinzmann, potrivit Mediafax.
El a precizat că demisiile nu au legătură cu activitatea companiei. Christian Heinzmann nu a precizat viitorii administratori ai Tarom.
CA al Tarom este condus, din mai 2014, de fostul șef al Direcției de privatizare din Departamentul pentru Energie Gabriel Dumitrașcu. Ceilalți administratori sunt Dante Stein, Toma-Dorin Cimpeanu, Dan Andrei și Anișoara Cornila. Tarom a fost înființată în 1954 și își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor.
Compania operează peste 50 de destinații proprii și deservite de parteneri. Flota Tarom cuprinde 24 aeronave Airbus, Boeing și ATR.