Interne

Află cum va fi modernizată staţiunea Borsec

Romaqua Group intenţionează să investească în staţiunea balneară Borsec, unde a achiziţionat deja un hotel, a anunţat Nicolae Palfi, vicepreşedintele companiei.
Acesta a menţionat că, în present, compania studiază piaţa de profil, la fel cum a procedat şi înainte de a intra pe piaţa berii sau a băuturilor răcoritoare, în 2008, respectiv 2004. „Sucurile le-am studiat 4 ani, berea – 5 ani. Acum studiem şi zona balneară”,a spus oficialul Romaqua. El a precizat că investiţiile în acest domeniu vor viza, printre altele, construirea unui hotel pe locul unui hotel vechi. „Nu venea nimeni să stea într-o cameră de 11 mp. Am încercat să-l adaptăm, să mărim suprafaţa camerelor, dar n-am reuşit. Ne-am hotărât să-l demolăm”, a explicat Palfi.

El a spus că investiţiile în renovarea hotelului ar fi fost mai mari decât cele în construirea unui nou hotel. Vicepreşedintele Romaqua Group a adăugat că noul hotel va avea specific balnear, dar va deservi şi interesele companiei, în sensul că va găzdui şedinţe şi alte evenimente organizate pentru reprezentanţii societăţii. În ceea ce priveşte atragerea de turişti străini, Palfi a spus că nu vor fi probleme. „Turiştii străini vin, dacă le faci condiţii. Mai trebuie să le faci şi autostradă”, a adăugat Palfi.

Romaqua Group ar putea realiza investiţii totale de 20 milioane euro, începând din a doua jumătate a anului, în funcţie de condiţiile macro-economice. Staţiunea Borsec este situată la o distanţă de 26 km de oraşul Topliţa, pe drumul naţional Topliţa – Piatra Neamţ, în depresiunea Borsec, din nord-vestul judeţului Harghita, la o altitudine de 900 metri faţă de nivelul mării.


sursa: dailybusiness.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co