Interne

Ansamblul Mitropolitan, reabilitat cu fonduri UE

Ansamblul Mitropolitan, reabilitat cu fonduri UE

Elena Udrea, ministrul dezvoltării regionale şi turismului, a semnat la sfinalul saptamanii trecute, contractul Valorificarea turistică a Ansamblului Mitropolitan din Iaşi, prin care se vor restaura şase monumente istorice – Catedrala Mitropolitană, Catredrala veche, Palatul Mitropolitan, Biblioteca ecumenică „D. Staniloae”, Cancelaria Mitropolitană, Căminul monahal „Sfântul Gheorghe” şi Casa „Epivata”.

Ansamblul Mitropolitan din Iaşi va fi reabilitat cu fonduri europene. Proiectul, care se va desfăşura pe parcursul a 42 de luni, este finanţat prin Programul Operaţional Regional şi are are o valoare de peste 60.000.000 lei, din care 47.000.000 lei finanţare nerambursabilă. Prin proiect se urmăreşte reabilitarea Ansamblului Mitropolitan Iaşi în vederea introducerii acestuia în circuitul turistic cultural-istoric şi a valorificarii potenţialului turistic al Municipiului Iaşi.

Pe lângă lucrările de restaurare şi amenajare vizate, proiectul urmăreşte, de asemenea, crearea a trei noi locuri de muncă pentru doi ghizi turistici şi un muzeograf şi atragerea unui număr mai mare de vizitatori încă din primul primul an după finalizarea investiţiei.

„Iaşiul, capitala culturală a Moldovei, avea nevoie de o asemenea investiţie şi de încă multe altele, pentru că aici se găsesc o mulţime de obiective de patrimoniu, care trebuie puse în valoare. Nu este doar o datorie morală aceea de a ne îngriji de ceea ce ne-au lăsat înaintaşii, ci şi o oportunitate de a creşte prestigiul locului şi de a valorifica economic resursele culturale şi istorice” a declarat ministrul Elena Udrea.

Sursa: comunicat MDRT

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co