Interne

Vacanţa la cumpărături

Vacanţa la cumpărături

Malluri extravagante, hoteluri luxoase, plaje cu nisip fin şi vreme călduroasă tot timpul anului. Asta explică de ce, anual, milioane de turişti îşi petrec vacanţa în Dubai. Cei mai mulţi sunt atraşi de Dubai Mall, care a devenit cea mai vizitată destinaţie turistică din lume, întrecând obiective turistice ca Times Square, Central Park sau Cascada Niagara. În 2011,  centrul comercial a strâns peste 54 de milioane de vizitatori.

Explozie de culoare, 33.000 de specii de vietăţi marine şi experienţe incredibile alături de animale pe care le vezi doar în filme, toate adunate într-un spaţiu de poveste. Mall-ul din Dubai a fost inaugurat în toamna lui 2008 şi cuprinde mai bine de 1200 de magazine. Pentru construirea celui mai mare complex comercial din lume, arabii au cheltuit nu mai puţin de 20 de miliarde de dolari. Între magazinele luxoase îşi găseşte locul cel mai mare acvariu din lume, dar şi o grădină zoologică subacvatică. Poţi vedea numeroase specii de rechini de aproape, trecând prin tunelul din mijlocul acvariului, iar cei mai curajoşi pot avea parte de o experienţă de scuba-diving unică în lume. Agenţiile de turism de la noi au pregătit  şi ele pachete speciale pentru Dubai.

Pe lângă banii pentru cazare şi transport, mai puneţi, însă, deoparte, şi ceva bănuţi pentru shopping. Nu veţi rezista tentaţiei dacă vă veţi plimba prin mallurile din Dubai.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co