Atmosferă incendiară şi muzică pe toate gusturile la Ziua Lacului Razim
Bucureşti, 10 iulie 2012
Duminică, 15 iulie, începȃnd cu ora 15:00 la Stadionul Pescăruşul, localitatea Sarichioi – Judeţul Tulcea va avea loc festivalul „Ziua Lacului Razim”, eveniment finanţat din fonduri europene care are ca obiectiv atragerea unui număr cât mai mare de turişti într-un paradis natural unde liniştea deplină şi natura neatinsă de om sunt singurele stăpâne iar peisajele au iz de legendă şi par a fi neatinse de trecerea timpului.
Lacul Razim şi împrejurimile sale sunt locuri mirifice puţin cunoscute turiştilor, cu o natură sălbatică ce-şi urmează propriile legi în „plescăitul somnoros al valurilor”, pline de mister, unde soarele răsare şi apune scânteietor din geana îndepărtată a mării.
Acesta face parte din complexul lagunar Razim-Sinoe, fiind situat în estul României, pe malul Mării Negre, în regiunea istorică Dobrogea, pe teritoriul judeţului Tulcea. Întinderea albastră, brăzdată de fâşii de verdeaţă şi pe malul căreia se află ruinele unor cetăţi antice şi sate tradiţionale de pescari, este situată în sudul Rezervaţiei biosferei Delta Dunării (cea mai mare şi cea mai bine conservată dintre deltele europene), reprezentând 20% din suprafaţa acesteia. Lacul Razim, cu o suprafaţă de 415 km2 este cel mai mare lac din România.
Datorită complexităţii sale geografice (peisaje unice), biologice (o mare diversitate de păsări şi peşti), istorice (vestigii arheologice valoroase) şi etnografice (o multitudine etnoculturală), lacul şi împrejurimile sale pot fi considerate cel mai spectaculos obiectiv turistic din zona litorală a României.
Evenimentul „Ziua Lacului Razim” va fi prezentat de Bogdan Nicolai – realizatorul matinalului Alarma de la Pro FM, iar participanţii la festival vor avea parte de multe surprize, jocuri şi concursuri şi vor avea posibilitatea să descopere legendele, tradiţiile şi obiceiurile din zona lacului Razim, chiar de la oamenii locului.
Turiştii prezenţi la eveniment vor avea posibilitatea să fredoneze melodiile preferate alături de trupa Direcţia 5 începȃnd cu ora 19:00 şi alături de trupa Compact începȃnd cu ora 20:30. Nu vor lipsi de la eveniment nici ansamblurile locale care prin muzică, joc şi voie bună, vor încerca să prezinte publicului tradiţiile, legendele şi obiceiurile zonei.
Tururile tematice în această zonă se pot face atât cu barca (foarte flexibile şi numeroase), dar şi cu bicicleta. Traseele sunt pentru toate gusturile, atât pentru doritorii de a vizita laguna, delta propriu-zisă cȃt şi pentru cei care doresc să viziteze marea.
În zona lagunei Razim-Sinoe, ca de altfel în întreaga Dobroge, multitudinea culturală este la ea acasă. Numărul mare de etnii reprezintă sursa uimitoarei complexităţi de tradiţii pe care o întâlnim aici. În ultimii ani, grupurile etnice (ruşi lipoveni, haholi sau ucrainieni, bulgari, turci, tătari, ţigani, greci, aromâni) din localităţile Deltei au început să se organizeze cu scopul păstrării datinei, credinţei şi limbii.
Dintre meşteşugurile tradiţionale, ţesutul ocupă un loc aparte, zona lacului Razim fiind renumită pentru fineţea pânzeturilor din bumbac, lână sau borangic.
Imensul potenţial cultural şi istoric, cu numeroase vestigii arheologice (Argamum, Histria, Heracleea), mixul unic al elementelor de etnografie şi folclor specific deltei, peisajele spectaculoase şi locurile pline de legende constituie fiecare un argument în favoarea unei călătorii în acest ţinut unic din România şi chiar din Europa.
Organizatorul evenimentului este Asociaţia Eco-Natura, iar proiectul este finanţat prin Regio – Program Operaţional Regional 2007-2013, axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului, 53 – Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică.
Vă aşteptăm duminică, 15 iulie la „Ziua Lacului Razim” pentru a petrece împreună un weekend de neuitat!