Interne

Caii sălbatici din Deltă, înhămaţi la turismul românesc

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului, Elena Udrea, a semnat, în grindul Letea, un protocol de colaborare în vederea implementării proiectului „Caii sălbatici – Letea”.

Doar 22 dintre cei 41 de cai din Delta Dunării, salvaţi de organizaţiile neguvernamentale de la sacrificare în urmă cu trei luni, au ajuns, ieri, în judeţul Tulcea.

Reprezentantul asociaţiei Vier Photen, Kuki Bărbuceanu, a declarat că organizaţia deţinea autorizaţii de transport pentru 24 dintre cei 41 de cai care ar fi trebuit să ajungă în Delta Dunării, însă doi mânji au rămas în ferma de la Urleasca, judeţul Brăila, alături de mamele lor: „Caii vor rămâne într-un ţarc timp de trei luni, iar ulterior vor fi lăsaţi să pască pe islazul comunei, nu în pădurea Letea, pentru că vrem să protejăm această arie naturală”.

În prezenţa ministrului Elena Udrea, a fost semnat un acord de parteneriat între Fundaţia Vier Pfoten, Ministerul Turismului, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării şi Consiliul Local C.A. Rosetti. Parteneriatul are ca scop atragerea turiştilor în zonă, profitând de existenţa singurei populaţii de cai sălbatici din Europa.
În urmă cu trei luni, mai multe ONG-uri au dat publicităţii imagini cu zeci de cai sălbatici din Delta Dunării, prinşi şi ţinuţi în ţarcuri fără hrană, unii dintre ei având răni. Caii ar fi urmat să fie sacrificaţi pentru că ar fi suferit de anemie infecţioasă. Ulterior, transportul lor către un abator din Covasna a fost stopat din ordinul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

sursa: evz.ro

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top
Translate »

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co