Externe

Călugărul Epifanios Mylopotaminos de la Muntele Athos găteşte la Grand Hotel Continental din Bucureşti

Grand Hotel Continental organizează în data de 4 mai 2012, în parteneriat cu Mount Athos Area, o cină autentică, cu preparate din bucătăria Muntelui Athos. Acţiunea face parte din seria evenimentelor gastronomice purtând genericul Mount Athos Area Gourmet, desfăşurate anual, în perioada 15 mai-15 iunie, în regiunea învecinată cu Muntele Athos. Iniţiatorul acestui proiect este Organizaţia de Turism a Muntelui Athos, entitate laică aflată în strânsă legătură cu unica republică monastică din lume.
Cina va fi pregatită sub atenta îndrumare a călugărului Epifanios Mylopotaminos, cel mai cunoscut bucătar al celor 22 de mânăstiri ortodoxe de la Muntele Athos. Călugărul, aflat de 38 de ani la Athos, este stareţul chiliei Mylopotamos, care aparţine celei mai vechi mânăstiri din Munte – Marea Lavra.
A avut şansa să înveţe melosul bizantin de la monahi aghiopavliţi mai vechi, devenind un bun psalt şi s-a dedicat, în acelaşi timp, diaconiei de bucătar. Astăzi este un binecunoscut maestru bucătar. La Mylopotamos, alături de părintele Ioachim, şi-a asumat datoria de a restaura chilia istorică, dându-i o nouă viaţă. În acelaşi timp, respectând tradiţia seculară a locului, a sădit viţă de vie şi a ridicat un atelier pentru producerea vinului.
În anul 2010, a publicat, singura carte de bucate a Muntelui Athos, tradusă deja în rusă, engleză şi germană şi aflată in curs de editare în limba romană.

Meniul care va fi prezentat la Grand Hotel Continental este compus din preparate după reţete autentice din gastronomia Muntelui Athos: supă de caracatiţă, salată cu crithmum maritimum din golful Sfântului Munte, cod cu dovlecei şi halva din griș cu fructe din pădurea lui Aristotel. Cina este inobilată cu vin biologic adus de călugăr de la viile Athosului, purtând marca Mylopotamos:
Lefkó (vin alb, sec, cu aromă de mere verzi, din struguri Muscat de Alexandria şi Roditis)
Inómeli (vin roşu, demisec, doar din struguri Muscat de Hamburg)
Erithró (vin roşu închis, cu gust bogat şi matur, dar cu un buchet delicat)
Náma (vin roşu, dulce şi aromat, din struguri Muscat de Alexandria şi Merlot)
Bucătăria Muntelui Athos este specială şi unică în lume. Dieta celor 1500 de călugări, între care se află şi numeroşi români, are la bază preparate vegetale şi preparate din peşte. Datorită acestor meniuri sănătoase, monahii se imbolnăvesc rar şi au o viaţă lungă. Modul in care gătesc mâncarea este unic: foc de lemne, vase de lut, materiale biologice din grădinile şi de pe dealurile Muntelui Sfânt.

Peştele şi fructele de mare de la Muntele Sfânt sunt recunoscute pentru gustul lor deosebit. Unicitatea gustului se datorează faptului că apele sunt adânci, curate şi străbătute de curenţi marini purificatori. Fructele de mare sunt pescuite în ape foarte adânci care au cel mai mare conţinut de sare din toate mările Greciei, şi sunt bogate în plancton şi hrană curată, deoarece în golf nu se varsă râuri sau fluvii care să tulbure echilibrul compoziţiei apei.

Programul zile de 4 mai 2012:
Dimineaţa, călugărul Epifanios Mylopotaminos va găti împreună cu Roxana Anghel, executive chef şi echipa de bucătari de la Grand Hotel Continental;
La ora 17:00 va avea loc o conferinţă de presă cu participarea călugărului, în Restaurantul Balkan Bistro;
La ora 19:00 va avea loc cina. Călugărul Epifanios Mylopotaminos va prezenta tradiţiile gastronomice ale Muntelui Athos şi va binecuvânta preparatele servite mesenilor. Reprezentanţi ai Mount Athos Area işi vor prezenta regiunea turistică situată pe braţul Athos din Halkidiki, pâna la graniţa cu Republica Monahală a Muntelui Athos.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co