Articole

Comunicat de presă

Asociaţia Mişcarea de Rezistenţă şi Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” organizează sâmbătă, 31 august şi duminică, 1 septembrie 2013, de la orele 15:00, cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Tarafuri şi fanfare.
Cântece apărute în urmă cu sute de ani, din plămada ţărănească, au fost transmise prin viu grai, de la o generaţie la alta, şi impresionează auditoriul până la lacrimi. Vor demonstra acest lucru: nea Costină, lăutaru’ din Cezieni (Olt), taraful din Goicea (Dolj), Fanfara din Dârvari (Mehedinţi), muzicanţi şi horitori din Maramureşul Voievodal, Taraful Gorjului, fanfara din Boroaia (Suceava), comunitatea din Vinerea (Alba), taraful din Soporu de câmpie (Cluj), fanfara din Lăpuşnicu Mare (Caraş Severin) şi taraful din Ianca (Olt).
«Nea Costină, lăutaru’ din Cezieni, este preţuit de întreaga comunitate. Educat, carismatic, te primeşte în lumea lui cu naturaleţe şi îţi povesteşte cu mare însufleţire despre vechii lăutari, despre nunţile de odinioară, şezătorile şi horele satului, despre moş Coteţ cobzaru’, de la care a învăţat atît de multe. Va veni la Festivalul Tarafuri şi fanfare singur, dar cu toată lumea lui adunată în suflet şi, ca poveştile să pară aievea, nea Costină lăutaru’ ni le va aduce pe strunele viorii. Dacă vreţi să ascultaţi balade cântate ca la curţile boiereşti ale vechiului Romanaţi şi să-l vedeţi preţ de o clipă pe Iancu Jianu „la umbră de păducel/ Cu carabina sub el”, aveţi şansa dacă veniţi sâmbătă, 31 august, şi duminică, 1 septembrie 2013, de la orele 15:00, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”», spune muzicianul Grigore Leşe, amfitrionul manifestării. Festivalul Tarafuri şi fanfare se află la ediţia a VIII-a şi a fost selectat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), în cadrul concursului de proiecte culturale, desfăşurat la începutul anului 2013, fiind clasat pe locul I la aria Patrimoniu imaterial, fiind, aşadar, un proiect cultural finanţat de AFCN. Parteneri: Prym Fashion România, RATB, Hotel Triumf, Hanul “La Barieră/ “La Frâncu””, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, Asociaţia Muzeelor în aer liber din România. Parteneri media: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Bucureşti Fm, Radio România Cultural, Radio România Antena Satelor, Jurnalul Naţional, Antena 3, Flacăra lui Adrian Păunescu, onlinegalery.ro, Calendar evenimente, The Epoch Times România, Bucharest Herald, City TV, Şapte Seri, Agenţia Naţională de presă AGERPRES
AFISH_tarafuri 2013_re (1)

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co