Concerte live și documentare pe o platformă muzicală digitală
Compania de producţie de evenimente Live Nation Entertainment şi grupul de digital media Vice Media s-au aliat pentru a lansa, anul viitor, o platformă muzicală digitală, care va difuza concerte live, documentare şi alte programe din zona muzicală, informează Mediafax via Reuters.
Noua platformă, a cărei denumire nu a fost făcută publică, va difuza programe muzicale originale -sute de ore de show-uri muzicale originale, dar şi conţinut editorial. Acestea vor putea fi urmărite atât online, cât şi prin intermediul dispozitivelor mobile.
Noul serviciu se va susţine din publicitate şi va avea propria echipă, din care vor face parte reprezentanţi ai ambelor companii. Veniturile realizate de noua platformă vor fi împărţite între cele două companii, potrivit variety.com.
„Această platformă nu va fi vocea muzicii, va fi vocea muzicii live”, a declarat Michael Rapino, directorul executiv al Live Nation, în anunţul făcut alături de Shane Smith, fondatorul şi directorul executiv al Vice.
Sursa: Mediafax