Evenimente

Conferința de presă la Romexpo – Târgul de Turism al României

Conferința de presă la Romexpo – Târgul de Turism al României

A mai ramas cateva zile  pana la deschiderea

TARGULUI DE TURISM AL ROMANIEI – editia de primavara 2013!



Joi, 14 martie, incepand cu ora 10.00, Centrul Expozitional Romexpo isi va deschide portile pentru una dintre cele mai complexe manifestari expozitionale organizata la nivel national – TARGUL DE TURISM AL ROMANIEI, editia a XXIX-a. Cu aceasta ocazie, expozanti de cea mai inalta calitate, cumparatori si vizitatori din intreaga lume vor transforma, timp de patru zile, Centrul Expozitional ROMEXPO, intr-o imensa vitrina de prezentare a celor mai noi destinatii de travel si servicii.

7 martie 2013, la Centrul de Presa Romexpo a avut loc conferinta de presa care anunta deschiderea evenimentului, din data de 14 martie. Cu aceasta ocazie, alaturi de Doamna Mariana Suciu, Director General ROMEXPO, au luat cuvantul:

  • Doamna Corina Martin – Presedinte, Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania
  • Domnul Dragos Raducan – Vicepresedinte, Federația Patronatelor din Turismul Romanesc
  • Doamna Rodica Pencea – Secretar General si Presedinte Regiunea 8, Bucuresti-Ilfov Organizatia Patronala a Turismului Balnear din Romania

Invitatii au prezentat jurnalistilor noutatile editiilor, programul manifestarilor conexe, cat si o situatie actualizata a industriei turismului din Romania sau a tendintelor inregistrate in randul publicului pasionat de calatorii. Astfel, pe durata celor patru zile de expozitie, vizitatorii vor fi intampinati de catre firmele participante cu o gama variata de oferte pentru turism de aventura, croaziere, sejururi exotice, propuneri de „city break”, vacante la tara, circuite culturale, dar si bilete de avion sau asigurari de calatorie. Ofertele prezentate vor cuprinde discount-uri de circa 30%.

Publicul a fost indemnat sa viziteze, sa compare si sa selectioneze atent ofertele care corespund cel mai bine nevoilor sau preferintelor actuale. Targul va gazdui 275 firme participante (numar record de companii prezente in cadrul Targului de Turism al Romaniei), dintre care 180 din Romania si 75 din strainatate. Evenimentul se va bucura si de prezenta a 12 organizatii si institutii de promovare a regiunilor turistice din Romania: Maramures, Iasi, Suceava, Dambovita, Tulcea, Buzau, Judetul Alba, Hunedoara, Litoralul Marii Negre, Amara, Baile Herculane, alaturi de 8 participari oficiale din strainatate: Bulgaria, Turcia, Croatia, Serbia, Tunisia, Cipru, Republica Moldova, Autoritatea Regionala de Turism din Grecia.

Targul de Turism al Romaniei asteapta un numar record de vizitatori

„Anul trecut, Targul de Turism al Romaniei a fost vizitat de circa 25.000 de vizitatori si s-au vandut pachete turistice de circa 10 milioane de euro. In acest an ne asteptam, datorita reducerilor mai consistente, la 30.000-35.000 de vizitatori si vanzari de 12 milioane de euro”, a spus Domnul Dragos Raducan, vicepresedintele Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc.

Vacanta de 1 Mai – Paste creste numarul turistilor de pe litoralul romanesc

Doamna Corina Martin, Presedintele ANAT, considera ca cele sase zile de vacanta aprobate in urma unei hotarari de Guvern pentru perioada 1-6 mai vor creste numarul turistilor din statiunile de pe litoralul romanesc, unde sunt asteptati peste 40.000 de turisti, in special in statiunile Mamaia, Vama Veche si 2 Mai.

Turistii sunt asteptati cu oferte menite sa satisfaca toate gusturile, de la activitati specifice Sarbatorilor Pascale, pana la posibilitati de petrecere a timpului liber dedicate zilei de 1 Mai: in noaptea de Inviere, credinciosii sunt asteptati sa ia Lumina chiar de la malul marii, pe plaja Cazinoului din Constanta, dar si in Olimp si Mangalia, iar hotelurile, terasele, pensiunile si cluburile sunt pregatite pentru a-si primi turistii dornici de distractie.

Patronatele hoteliere impreuna cu agentiile de turism au pregatit pachete speciale care vor fi promovate de catre Asociatia Litoral – Delta Dunarii prin participarea la Targul de Turism al Romaniei, unde Litoralul Romanesc si Delta Dunarii vor fi DESTINATIA VEDETA.

Noi investitii dedicate destinatiilor de turismul balnear

La Targul de Turism al Romaniei vor fi prezentate si numeroase oferte de vacante dedicate vizitatorilor interesati de turismul balnear din Romania, in cadrul standului Organizatiei Patronale a Turismului Balnear din Romania.

Doamna Rodica Pencea, Presedintele OPTBR, a declarat ca vizitatorii targului se vor bucura de evenimente speciale si premii surpriza, dar si de lansarea unor programe noi pentru sezonul 2013. In ultimii ani, turismul balnear s-a bucurat de investitii de zeci de milioane de euro, ceea ce face din destinatii precum Tusnad, Govora, Sovata, Vatra Dornei sau Turda o optiune viabila pentru cei care isi doresc un concediu de neuitat.

Organizat in parteneriat cu Camerele de Comert si Industrie din Romania, ANAT, FPTR, OPTBR si ANTREC, Targul de Turism al Romaniei reprezinta unul dintre cele mai importante evenimente din portofoliul ROMEXPO, devenind de-a lungul celor 29 de editii o platforma reprezentativa atat pentru sectorul Business-to-Business, cat si pentru publicul larg aflat in cautarea celei mai avantajoase oferte de vacanta.

Programul de vizitare al expozitiei este urmatorul:

14 – 16 MARTIE 2013 intre orele 10.00 – 18.00

17 MARTIE 2013 intre orele 10.00 – 16.00

Locatie: Pavilioanele C1, C2, C3, C4, C5, C6

Pentru mai multe informatii va rugam accesati:

http://www.targuldeturism.ro/

Facebook: TTR ROMEXPO – Targul de Turism al Romaniei, primavara 2013

In aceeasi perioada cu Targul de Turism al Romaniei la ROMEXPO va avea loc si Festivalul de spiritualitate, medicina alternativa si terapii complementare – TMA si Targul de Produse Traditionale I.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co