Imobiliare Valea Prahovei
Articole

Cum să faci din călcatul rufelor un sport extrem

Pentru majoritatea gospodinelor călcatul rufelor este o corvoadă. Însă nu trebuie neapărat să privești lucrurile așa. Unii oameni au făcut din această activitate un sport extrem în toată regula. Pentru reprezentanții Extreme Ironing Bureau, organizație oficială dedicată acestui sport, călcatul rufelor este o formă de divertisment, transformându-l în „ultimul răcnet în materie de sport extrem practicat în aer liber, combinat cu satisfacția unei cămăși bine scrobite”.

extreme-ironing-sky-dive (1)

Care este secretul acestui sport numit extreme ironing? Locul de desfășurare. Astfel, extreme ironing a fost practicat pe stânci, la înălțimi amețitoare; în pădure; pe statui; în mijlocul traficului, ba chiar și sub apă. Un alt punct de atracție este reprezentat de activitățile ce pot fi combinate, simultan, cu călcatul rufelor. Unii temerari au încercat să calce rufe în timp ce zburau cu parașuta sau coborau cu snowboard-ul, ba chiar și în timp ce săreau cu coarda de bungee.

Entuziaștii acestui sport susțin că originea sa poate fi localizată în orașul englezesc Leicester, anul 1997. Se pare că Phil Shaw, întors acasă după o zi grea de muncă la fabrică, a dorit să facă o ieșire în natură, pasionat fiind de alpinism. Pe de altă parte, îi rămăseseră de rezolvat câteva treburi casnice, printre care și călcatul cămășilor. Cum nu avea timp de amândouă, s-a gândit să le combine într-o singură activitate. Succesul pe plan local al ideii sale l-a determinat ca în iunie 1999 să pornească un turneu internațional pentru a o promova. Phil Shaw, cunoscut și sub pseudonimul ”Steam”, a ajuns astfel în SUA, Africa de Sud, Australia, chiar și în Fiji și Noua Zeelandă. O întâlnire cu un grup de turiști bavarezi în Noua Zeelandă a dus la formarea organizației „Extreme Ironing International”.

Sportul în cauză a primit un nou impuls din partea documentarului ”Extreme Ironing: Pressing for Victory”, difuzat de postul britanic Channel 4. Filmul cuprinde imagini din cadrul primului Campionat Mondial de Extreme Ironing, ținut în Bavaria, în septembrie 2002. La eveniment au participat 12 echipe, dintre care trei din Marea Britanie. În cadrul aceleiași pelicule, a fost surprinsă rivalitatea dintre adepții călcatului de rufe în condiții extreme și cei ai datului cu aspiratorul în condiții ieșite din comun.

Printre cele mai ieșite din comun reprezentații tip extreme ironing se numără cea din 10 ianuarie 2009, atunci când 128 de scafandrii au practicat călcatul rufelor sub-acvatic timp de 10 minute. Performanța lor a fost omologată în Cartea Recordurilor și a strâns suma de 15.000 de lire sterline. Recordul lor a căzut la 28 martie 2011, când 173 de scufundători au călcat rufe, în condiții similare, în Olanda.

În martie 2013, au ieșit la rampă pasionații americani ai acestui sport, practicând extreme ironing în timp ce făceau autostopul, explorau peșteri sau asistau la concerte rock.

Extreme ironing continuă să strângă adepți, lucru datorat și atenției de care se bucură în media, reportaje despre acest sport fiind publicate în, printre altele, The New York Times, The Sun, The Daily Telegraph, The Wall Street Journal, Time sau CNN.com.

Totodată, invenția lui Phil Shaw a dat naștere unei alte activități cu totul ieșită din comun, ”cântatul la violoncel în condiții extreme” (Extreme Cello).

Sursa: Agerpres

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co