Interne

Idee inedită pentru promovarea turismului românesc. Va fi lansat un circuit al locurilor legate de Ceauşescu

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a declarat, marţi, că se lucrează la un „circuit roşu” legat de urmele dictaturii comuniste, menţionând că, din punct de vedere turistic, este „extraordinar” să fie exploatate locurile legate de cuplul Ceauşescu.

„Din punct de vedere turistic, este un lucru extraordinar să exploatezi locurile pe unde a trăit ultimul mare dictator din Europa de Est. Avem locul unde a fost împuşcat (…) Au păstrat zidul şi noi vrem să punem în valoare şi locul unde a sfârşit cuplul Ceauşescu, locuinţele unde au stat, este de mare interes”, a susţinut Udrea la B1TV.

Ea a spus că oamenii „au mai trecut de furia” împotriva dictaturii ceauşiste, iar turiştii din străinătate ar găsi interesante locurile legate de Ceauşescu.

„Noi acum lucrăm la un circuit Dracula şi la un circuit roşu, legat de urmele comunismului şi ale dictaturii„, a spus Udrea, admiţând că acesta ar urma să cuprindă, printre altele, Scorniceşti, balconul CC, Doftana, cartierul Primăverii şi zidul de la Târgovişte unde cuplul a fost împuşcat.

Udrea a menţionat că pentru aceste proiecte ar fi nevoie de parteneri privaţi.

Ea a opinat că pentru occidentali povestea lui Ceauşescu este una „interesantă şi, dacă ştii s-o vinzi bine …”. „Şi aici intervine rolul nostru, să creăm povestea. Mai departe, cum se operează circuitul şi cum se vinde în România produsul e treaba agenţilor de turism”, a adăugat Udrea.

Ministrul a făcut aceste declaraţii în contextul unei discuţii legate de importanţa pentru turismul românesc al pieţei chineze.

„Ei sunt foarte interesaţi în general de tot ce este nou, dar există pe piaţa Chinei o curiozitate, deşi ei vin dintr-un stat comunist, sunt amatori tocmai de circuitele acestea roşii, cum se numesc, urme ale comunismului… Casa Poporului, locul unde a stat Ceauşescu…”, a menţionat ea.

Udrea a precizat totodată că, deşiChinaeste o mare piaţă de turişti, la noi este o problemă legată de vize, până la intrarea în Schengen. Udrea a menţionat că premierul a reuşit să rezolve parţial problema, în sensul că atunci când primesc viza Schengen, turiştii chinezi obţin şi cinci zile tranzit prin România.

sursa: mediafax.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top
Translate »

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co