Interne

În acest sezon estival a crescut numărul turiştilor, dar au scăzut încasările. Câţi turişti străini au ajuns la malul Mării Negre, în România

Preşedintele ANAT şi al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, Corina Martin, a afirmat, joi, că, deşi în acest sezon se înregistrează o creştere a numărului de turişti, totuşi veniturile hotelierilor sunt mai mici cu zece la sută faţă de anul trecut.

Martin a explicat, într-o conferinţă de presă susţinută în Eforie Nord, că acest lucru se explică prin faptul că turiştii au preferat vacanţe mai scurte şi au căutat ofertele speciale propuse de către hotelieri.

„La nivel de încasări, deci de venituri, în sezonul 2011 avem o scădere de zece la sută faţă de anul trecut, în schimb avem o uşoară creştere a numărului de turişti. Asta se explică şi prin faptul că românii şi-au permis vacanţe mai scurte, un număr mai mic de înnoptări. Am avut o jumătate de vară cu scăderi dramatice, am vorbit iniţial de 40 la sută faţă de acelaşi moment al anului trecut, am început să recuperăm după mijlocul verii şi am terminat cu patru weekenduri la capacitate maximă, dar acele patru weekenduri nu înseamnă că am egalat pierderile din prima jumătate a verii, care au fost majore şi ne-au afectat foarte mult. Românii au căutat în acest an ofertele cele mai reduse ca şi tarife. Tot ce a fost ofertă specială s-a căutat şi s-a vândut cel mai bine. Datorită lor am reuşit să salvăm acest sezon”, a afirmat Corina Martin. 

Ea a mai spus că au fost căutate în special hotelurile de 4-5 stele, în timp ce unităţile de 2 sau 3 stele au înregistrat scăderi faţă de anii trecuţi.

„Au avut creşteri în mod special hotelurile de 4 şi 5 stele, scăderi şi chiar scăderi accentuate cele de 2 stele şi 3 stele. Acolo unde s-a investit printr-un management hotelier bun, servicii care s-au îmbunătăţit ori s-au diversificat sau investiţia în sine s-a dezvoltat s-a văzut în creşterea numărului de turişti. Acolo unde, din păcate, serviciile au rămas la un nivel care nu reuşeşte să atragă turişti s-a văzut scădere foarte importantă”, a explicat preşedintele ANAT şi al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării.

Corina Martin a mai precizat că estimeză că din numărul total de turişti prezenţi în acest sezon pe litoralul românesc cinci la sută au fost străini, ceea ce însemnă că aproximativ 100.000 de turişti străini au ajuns în această vară la malul Mării Negre, în România.

sursa: money.ro

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co