Inima Rusiei – Moscova – GALERIE FOTO
Deşi nu este o destinaţie turistică foarte populară, o vacanţă de câteva zile în capitala celui mai mare stat din lume îţi va rămâne întipărită în minte pentru tot restul vieţii. Metropola de peste zece milioane de locuitori merită vizitată, pentru că nicăieri în Rusia n-ai să mai găseşti contraste mai evidende ca aici.
Milionari şi pensionari săraci care merg pe aceleaşi străzi, clădiri ultra-moderne construite în preajma mănăstirilor străvechi, toate aceste aspecte te vor face să te îndrăgosteşti de inima Rusiei. Oraşul pare să renască şi să evolueze de la an la an, deşi, de-a lungul timpului, a supravieţuit mai multor dezastre, precum incendii devastatoare, revolte sau ocupaţii străine. Astăzi, un oraş înfloritor, metropola a reprezentat un subiect de admiraţie şi controversă secole de-a rândul, acumulând de-a lungul timpului un patrimoniu cultural şi o istorie care ar trezi gelozia oricărui alt loc din lume.
Ce poţi vizita
Dacă ajungi la Moscova, fii sigur că nu îţi uiţi cardul acasă, pentru că oraşul este unul din cele mai scumpe din lume, dacă nu cumva este chiar în topul lor!
Poate cel mai cunoscut lăcaş de cult din capitala Rusiei, după aspectul său, este Catedrala Sfântul Basil. Biserica, ctitorită de ţarul Ivan cel Groaznic, a fost ridicată la marginea Pieţei Roşii între anii 1555 şi 1561. Legenda spune că ţarul a ordonat să-i fie scoşi ochii arhitectului clădirii, pentru a se asigura că nici o altă construcţie din lume nu va semăna cu minunata catedrală. Se spune că însuşi Napoleon a fost atât de impresionat de catedrală, încât a vrut să o ia cu el la Paris. Pentru că acest lucru nu a fost posibil, a ordonat să fie distrusă de către trupele franceze, care au pus în biserică butoaie cu praf de puşcă şi au aprins fitilurile. Din fericire, o ploaie torenţială, pornită din senin, a prevenit o catastrofă. Catedrala nu a avut o singură cumpănă, căzând victimă principiilor ateiste ale regimului bolşevic, în anul 1918. Atunci, autorităţile comuniste l-au împuşcat pe cel mai mare preot al bisericii, au topit clopotele, au confiscat bunurile lăcaşului de cult şi au ferecat porţile. Mai mult decât atât, responsabilul cu planul de construcţie al Pieţei Roşii a cerut dărâmarea catedralei, pentru că, se pare, incomoda deplasarea paradelor militare. Biserica a fost salvată încă o dată de la distrugere, mulţumită unui arhitect rus, care a ameninţat că îşi va tăia gâtul pe treptele catedralei, dacă acesta va fi dărâmată. Astăzi, într-un amestec de culori şi turnuri din cărămidă roşie, Catedrala Sfântul Basil atrage ca un magnet turişti din toată lumea.
Trebuie să ajungi să vezi şi celebrul Kremlin. Complexul găzduieşte unul din cele mai mari muzee din lume, de pe malul râului Moskva. Vei găsi acolo artefacte ale familiei regale ruseşti, icoane şi obiecte religioase de valoare, precum şi comori ale ţarilor, adunate de-a lungul timpului. Vei putea vizita patru catedrale impresionante, trei palate, cel mai important dintre ele fiind Palatul Patriarhal, două muzee şi reşedinţa preşedintelui ţării. În interiorul zidurilor Kremlinului vei descoperi, poate, cea mai spectaculoasă piaţă din câte ai văzut vreodată. Piaţa Roşie te va fascina atât pe timpul zilei, cât şi după apusul soarelui, oferind o privelişte absolut superbă, mai ales iarna. Deşi la început nu era decât o piaţă simplă, din ciment, în care negustorii îşi scoteau la vânzare marfa, piaţa şi împrejurimile sale amintesc, astăzi, de drama trecutului, dar şi a prezentului Rusiei. Ai grijă să nu ratezi nici Mausoleul lui Lenin, locul unde a fost depusă mumia conducătorului statului sovietic. Catedrala Sfântul Vasile te va cuceri, cel mai cunoscut simbol al Rusiei ortodoxe fiind format din nouă capele construite pe aceeaşi fundaţie. Locul unde s-a pus în scenă pentru prima dată Lacul Lebedelor, al lui Tchaikovsky, dar unde s-au putut dansa şi Spărgătorul de nuci, Giselle sau Romeo şi Julieta, teatrul Balshoi a dat naştere unei trupe de balet cu acelaşi nume, care astăzi participă la turnee internaţionale de excepţie, aducând un adevărat prestigiu Rusiei. Mai poţi vizita şi Galeria Tretyakov, Muzeul Puşkin sau te poţi plimba în cel mai cunoscut loc public din Moscova, Parcul Gorki, preferatul ruşilor, unde te poţi relaxa într-una din cafenele care împânzesc locul, sau poţi patina, iarna. Ce-i drept, cafeaua de aici este cea mai scumpă din lume, aşa că vei fi nevoit să scoţi din buzunar mai bine de zece dolari.
Ce mănânci
Mâncarea rusească este una din cele mai variate din lume, aşa că ai de unde alege. Trebuie să încerci supele ruseşti, fie ele reci sau fierbinţi, sau mâncărurile cu carne, abundente şi consistente. Orice ai vrea să deguşti, începe cu o vodkă, pentru o experienţă autentică. Alege din meniurile restaurantelor varză, ceapă şi colţunaşi. După ce ţi-ai încântat simţurile cu gastronomia bogată rusească, nu uita să bei un ceai.
Fadia HÎRŢAN