Interne

Julio Iglesias, în turneul de adio

Julio Iglesias, în turneul de adio

Julio Iglesias va susţine un concert extraordinar în Bucureşti pe 30 iunie. Evenimentul va avea loc la Zone Arena şi face parte din turneul de adio al artistului: „2012 World Tour”.
În urmă cu câteva luni, vestea retragerii marelui artist întrista fanii români care nu apucaseră să îl vadă cântând live. Dar, iată că, după mai multe runde de negocieri cu reprezentanţii artistului, organizatorii au reuşit să îl convingă pe Julio Iglesias să includă România în turneul „2012 World Tour”.
Dacă în 1960, Julio Iglesias studia dreptul şi juca fotbal pentru Real Madrid, trei ani mai târziu aceste două căi iau o întorsătură complet neaşteptată, iar pasiunea pentru sport devine imposibil de urmat. Totul în urma unui accident de maşină care îl ţine paralizat mai multă vreme. Cariera muzicală a artistului începe chiar pe patul de spital, când unul dintre doctorii săi îi dăruieşte o chitară. Aşa se face că în 1968 câştigă un concurs internaţional cu piesa „La vida sigue igual”, melodie ce mai târziu va face parte din coloana sonoră a filmului cu acelaşi nume inspirat din viaţa muzicianului. După ce în 1970 reprezintă Spania la Eurovision, cariera artistului explodează. În cei peste 40 de ani de carieră, Iglesias a vândut peste 300 de milioane de discuri în întreaga lume, situându-se pe locul 15 în topul celor mai vânduţi artişti din istorie. Pe 30 iunie îl puteţi vedea într-un concert extraordinar la Zone Arena.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co