Interne

Noaptea Muzeelor, pe 14 mai

Cei doi vecini de la Şosea, Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român se mută în Piaţa George Enescu (lângă Ateneu), pentru o zi şi o noapte.
Vă aşteptăm, de Noaptea Muzeelor, de la ora 18.00, până dimineaţa la 4, să vă pierdeţi şi să vă regăsiţi într-un Muzeu Labirint.
Căutaţi-ne o noapte întreagă şi a doua zi de la 10.00 de dimineaţă până seara, la 17.00!

Cei care parcurg acest traseu muzeal stradal, unic în cadrul evenimentului Noaptea Muzeelor, vor avea ocazia să afle despre obiceiurile şi sărbătorile satului tradiţional, să cunoască mai multe despre speciile de vieţuitoare ale acestei planete sau să descopere care au fost personalităţile care au schimbat destinele celor două muzee.
Nu vor lipsi nici concertele sau activităţile speciale pentru copii.

Labirintul va fi prevăzut cu un sistem de signalistică şi hărţi pentru orientare, se vor semnaliza expoziţia permanentă (dialogul celor două muzee), spaţiile adiţionale (zonă multimedia, zonă de expoziţie temporară, zonă de activităţi cu copiii, zonă de relaxare, zonă info) şi ieşirea.

MŢR şi Antipa vă aşteaptă pe 14 şi 15 mai, în piaţă, la Ateneu, într-un labirint cât un muzeu!

Programul de vizitare al Muzeului Labirint:

Sâmbătă, 14 mai, deschis între 18.00 – 4.00
18.00 concert Cvartetul Resonance
21.30 concert Bourbon Jazz Unit

Duminică, 15 mai, deschis între orele 10.00 – 17.00
ateliere pentru copii

*

Pentru iubitorii de filme am pregătit şi un maraton cinematografic. Astfel, vineri, 13 mai, de la ora 19.00 până la miezul nopţii şi sâmbătă, 14 mai, de la ora 11.00 la 16.00, vă aşteptăm la Noul Cinematograf al Regizorului Român – Studioul Horia Bernea (intrarea din str. Monetăriei) cu cele mai bune filme din 2010.

Intrarea este liberă pentru ambele evenimente.

Informaţii suplimentare:
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, Telefon: 021.312.88.26 int. 137; dianai@antipa.ro, maria.bezede@antipa.ro,
Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Telefon: 021 317 96 60; Iuliana Balan info@muzeultaranuluiroman.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co