Interne

Nopţi gratuite de cazare pentru turişti, printr-un program ANAT

Patronatul Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) a lansat a doua ediţie a programului social „Zile gratuite de vacanţă”, prin care agenţiile de turism membre ANAT acordă un număr de zile gratuite de vacanţă, după modelul „plăteşti cinci nopţi şi stai şase sau şapte nopţi”.

Programul este realizat în parteneriat cu hotelierii din România şi se desfăşoară între 15 şi 31 august, se arată într-un comunicat emis marţi de ANAT.

„Mai exact, turiştii care solicită informaţii agenţiilor de turism membre ANAT cu privire la vacanţele în România pentru perioada 15-31 august 2011 pot primi pentru preţul plătit una sau două nopţi gratuite de cazare”, potrivit comunicatului.

„Zile gratuite de vacanţă” face parte din proiectul „Vacanţă în ţaramea. 2011, anul ofertelor speciale”, proiect care reuneşte mai multe campanii promoţionale distincte, precum: „Înscrieri timpurii”, „Mini-preţuri de vacanţă”, „Supliment la masă”, „Vacanţe speciale de evenimente”, etc.

Prima editie a acestui program, desfăşurat în perioada 15 iunie-15 iulie 2011, a atras un număr de peste 60 de hotelieri de pe litoral, dar şi din staţiuni montane şi 150 de agenţii de turism din toate judeţele ţării.

Reprezenanţii ANAT subliniază că aceste oferte şi programele speciale sunt disponibile numai în cadrul agenţiilor de turism membre ANAT şi nu direct, prin intermediul hotelurilor.

Patronatul ANAT din România este o organizaţie care are drept scop reprezentarea şi apărarea intereselor profesionale ale membrilor săi, pe plan intern şi internaţional, garantarea exercitării profesiei în turism, sporirea contribuţiei la ridicarea nivelului calitativ al activităţii turistice din România. Patronatul ANAT a împlinit anul trecut 20 de ani de la înfiinţare. În prezent, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism are 850 de membri, cifra de afaceri a acestora depăşind 1,25 miliarde euro.

sursa: realitatea.net

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top
Translate »

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co