Interne

Oprescu: Reabilitarea faţadelor din Centrul Vechi poate demara până la sfârşitul anului

Refacerea faţadelor clădirilor de la intrarea în Centrul Vechi al Capitalei ar putea începe până la sfârşitul anului, dacă se termină lucrările la străzi, a declarat, marţi, primarul general Sorin Oprescu.

„Suntem la intrarea în Centrul Istoric. Dacă terminăm să lucrăm la străzi, până la sfârşitul anului ne apucăm de faţade. Sigur, şi în funcţie de dimensiunea financiară, de banii pe care îi avem la dispoziţie. Nu prea mulţi, nici nu exagerăm, că sunt atâtea lucrări de investiţii”, a spus primarul Sorin Oprescu, după vizitarea şantierului de la viitorul pasaj subteran din Piaţa Universităţii, transmite MEDIAFAX.

Directorul Direcţiei Investiţii din Primăria Capitalei, Bogdan Hreapcă, a declarat că municipalitatea a făcut toate eforturile cu proprietarii clădirilor din jurul Pieţei Universităţii, pentru ca acestea să intre urgent într-o reabilitare de faţadă.

„Eu zic că, în aprilie, aici lucrurile o să arate extrem de frumos”, a mai spus Hreapcă.

Reabilitarea Zonei Pilot a Centrului Istoric cuprinde 16 străzi, respectiv Căldărari, Covaci, Filitti, Franceză, Gabroveni, Lipscani, Sf. Dumitru, Pasajul Francez, Pictor Tonitza, Poştei, Şelari, Şepcari, Smârdan, Soarelui, Stavropoleos, Zarafi, lucrările vizând reţelele stradale, de apă, canal, gaz, electricitate, canalizaţie comunicaţii electronice Netcity, telefonie şi iluminat public.

La începutul lunii septembrie, municipalitatea anunţa că lucrările sunt finalizate în proporţie de 80 la sută la carosabil şi 99 la sută la utilităţi. Au fost semnalate însă probleme pe două dintre străzile aflate în lucru, la nivelul fazelor determinante, şi anume natura terenului de fundare pe strada Şelari, tronson cuprins între străzile Covaci şi Lipscani, şi respectiv abateri de la proiectul tehnic de execuţie în Piaţa Sfântul Anton. Din acest motiv, finalizarea lucrărilor este întârziată, primarul general cerând atunci urgentarea rezolvării problemelor tehnice.

sursa: business.ro

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co