Imobiliare Valea Prahovei
Interne

Parapantă şi tiroliană pe Cozla

Parapantă şi tiroliană pe Cozla

Dezvoltarea turistică a municipiului Piatra Neamţ rămâne în continuare una din cele mai importante obiective pentru administraţia locală. În prezent, autorităţile derulează proiectul „Dezvoltarea turismului din Piatra-Neamţ prin promovarea activităţilor de marketing şi a produselor cu specific local”, în valoare de 932.000 lei, din care 700.000 lei, finanţare de la Uniunea Europeană.

Primăria Piatra Neamţ a participat, în perioada 30 martie – 1 aprilie, la cea de-a V-a ediţie a Târgului „Transylvania Tourism Fair” de la Braşov, alături de 90 de expozanţi printre care s-au numărat cele mai importante agenţii de turism din ţară, marii touroperatori de pe piaţa serviciilor turistice, instituţii naţionale şi internaţionale, dar şi asociaţii de promovare.

Autorităţile locale au prezentat oferta turistică a staţiunii Piatra Neamţ, şi au fost realizate schimburi de experienţă. Vizitatorii au primit materiale promoţionale care includ şi imagini cu Ştrandul Tineretului, Parcul Cozla, telescaunul şi telegondola, Baza Hipică, Curtea Domnească, muzeele din oraş ori traseele de drumeţie din împrejurimi. Târgul a avut un grad de eficienţă foarte bun. Acum se doreşte diversificare ofertei turistice cu alte atracţii de genul tiroliene pe dealul Cozla, parapante, perete de căţărare.

În prezent, autorităţile din Piatra Neamt, derulează proiectul „Dezvoltarea turismului din Piatra-Neamţ prin promovarea activităţilor de marketing şi a produselor cu specific local”, în valoare de 932.000 lei, din care 700.000 lei, finanţare de la Uniunea Europeană.

Sursa: www.evenimentul.ro

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co