Parcuri de distracţie în Europa – VIDEO
Colorate şi zgomotoase, vesele şi pline de însufleţire, uneori, adevărate minuni de tehnologie şi arhitectură, parcurile de distracţii sunt astăzi un element obişnuit în “peisajul” contemporan şi, cu excepţia Antarcticii, nu există continent care să nu le aibă. Cum Europa le-a inventat, să aducem un omagiu acestui concept, printr-un voiaj virtual prin cinci dintre parcurile de amuzament notabile ale Bătrânului Continent.
1. În Danemarca, există cel mai vechi parc de distracţii încă activ: “Dealul Parcului cu Cerbi”. Povestea lui începe în 1583, cu descoperirea unui izvor cu apă bună de băut, lucru care i-a incantat pe localnici, cam nemultumiţi, până atunci, de calitatea apei de băut disponibile în regiune. Treptat, locul a devenit tot mai vizitat, au apărut şi corturile cu fel de fel de distracţii – gen ghicitoarea, femeia cu barbă, jonglerii şi scamatorii -, apoi scrâncioburile, apoi dughenele cu tot soiul de atracţii comestibile şi locul a început să semene cu un adevărat parc de amuzament, aşa cum îl cunoaştem azi. De-a lungul vremii, Bakken s-a îmbogăţit, fireşte, cu noi atracţii. Acum are nu mai puţin de 5 structuri gen montagne-russe.
2. Al doilea ca vechime, din lume este Tivoli – tot din Danemarca. Deschis în 1843, este cel mai vizitat parc de distracţii dinScandinaviaşi al treilea ca număr de vizitatori din Europa. În parc se găseşte unul dintre cele mai vechi montagnes-russes din lume (construit în Suedia, în 1914), care face casă bună cu cea mai nouă atracţie a locului, un nou montagne-russe mai mare şi mai spectaculos, inaugurat în 2009 şi numit Vertigo.
3. Spui Prater-Austria şi imediat îţi apare în minte imaginea parcului de distracţii prin excelenţă, parcul-tip, prototipul genului – o lume multicoloră, gălăgioasă, unde maşinuţe vâjâie pe şine deasupra capului tău, caluşeii se rotesc în ritmul unei muzici naive, fanfara cântă, copiii chiuie, vânzătorii îşi strigă marfa şi toată lumea se distreză, vrând-nevrând, luată de valul freneziei, sub luminile miilor de beculeţe colorate.
4. Cel mai vechi parc de distracţii din Marea Britanie – şi unul dintre cele mai bătrâne din lume, dar încă active, este Blackgang Chine, în insula Wight. Parcul se află de generaţii în proprietatea aceleiaşi familii, care deţine şi administrează şi un parc de distracţii numit Robin Hill, tot pe insula Wight.
Blackgang Chine are un mic montagne-russe, un tobogan cu apă pe care vizitatorii îl străbat aşezaţi în bărcuţe, un carusel haios, cu ceşti de ceai uriaşe care se învârtesc, o mulţime de dinozauri din fibră de sticlă (datând în anii 1970), un parcurs străjuit de modele de fluturi şi gândaci la scara mare, un fort al piraţilor, o zonă ce evocă un orăşel din Vestul Sălbatic, un joagăr, un labirint din gard viu, o încăpere cu oglinzi deformante.
5. Şi, după parada celor mai vechi parcuri de distracţii europene, să-l înfăţisăm şi pe cel mai modern şi mai spectaculos dintre ele, vestitulDisneylandfrancez, odrasla europeană a conceptului american de parc de distracţii. Parcul Disneyland din Europa este parte a Disneyland Paris, o întregă staţiune de vacanţă situată la est de capitala franceză, în orăşelul nou-înfiinţat Marne-la-Vallée.
Dominat de Castelul Frumoasei din Pădurea Adormită, parcul şi-a început activitatea veselă şi zgomotoasă în 1992. În anul 2008, 15,3 milioane de persoane, mari şi mici, şi-au împlinit dorinţa de a-l vedea, astfel încât, în august 2008, Parc Disneyland a fost cea mai vizitată atracţie de pe Bătrânul Continent.