Românii, îndrăgostiţi de croaziere – VIDEO
9.000 de români vor pleca în acest an în excursii pe vase de croazieră şi vor plăti pe vacanţe mai mult de opt milioane de euro, după ce, în 2010, cheltuielile aferente celor 8.000 de turişti au fost de 6,5 milioane de euro, potrivit agenţiilor specializate în acest tip de turism. Cei care se ocupă de croaziere spun că acest tip de turism a fost tot timpul pe un trend ascendent, nu doar în România, ci în întreaga lume. Dovada este şi numărul mare de nave care se lansează în fiecare an, din ce în ce mai mari şi cu tot mai multe facilităţi.
Creşterea se datorează şi numărului mare de vase de croazieră introduse în exploatare de grupul Royal Caribeann pe destinaţii din Europa, dar şi lansării celor mai mari nave din lume, Oasis of the Seas şi Allure of the Seas, cu capacităţi de 5.400 pasageri şi 3.000 de membri ai echipajului. Pe cele două nave, care fac croaziere în Caraibe, şi-au făcut vacanţele peste 100 de români, care au cheltuit, în medie, 1.000-1.200 de euro. Cele mai solicitate vacanţe sunt croazierele în ţările nordice, pe al căror traseu este inclus şi Sankt Petersburg, dar şi circuite în America de Sud, cu plecare din Chile, până la Capul Horn, strâmtoarea Magelan, Argentina şi Uruguay.
Cele mai solicitate destinaţii au costat însă mult mai puţin, respectiv cele pe Marea Mediterană, între 400 şi 2.500 de euro de persoană, în funcţie de tipul cabinei şi de momentul rezervării. În aceeaşi categorie se înscriu şi excursiile la fiordurile norvegiene (900-4.000 euro/persoană) şi cele din zona Scandinaviei, cu preţuri cuprinse între 700 şi 3.000 de euro.
În topul vacanţelor ieftine sunt croazierele în Mediterana Centrală, care durează 8 zile şi costă 299 de euro de persoană, fără transport, sau 450 de euro, cu zbor inclus.