Scrisoare din Japonia
„Sâmbătă, 19 Martie 2011
Bună, iubita mea familie şi dragi prieteni,
În primul rând, vreau să vă mulţumesc foarte mult pentru îngrijorarea voastră pentru mine. Sunt foarte emoţionată. De asemenea, doresc să-mi cer scuze că vă trimit un mesaj general adresat tuturor, dar pentru moment, pare să fie cea mai bună cale pentru ca mesajul meu să ajungă la voi.
Aici, în Sendai, lucrurile par să fi fost ireale. Dar sunt foarte binecuvântată să am prieteni minunaţi, care mă ajută foarte mult. Fiindcă baraca mea a devenit încă şi mai vrednică de numele ei, m-am mutat acum în casa unui prieten. Împărţim resursele precum apa, hrana şi un încălzitor cu kerosen. Dormim aliniaţi într-o cameră, mâncăm la lumina lumânării, împărtăşim poveşti. Este o atmosferă caldă, prietenoasă şi frumoasă.
În timpul zilei, ne ajutăm unul pe altul să curaţam mizeria din casele noastre. Oamenii stau în maşini, uitându-se la ştirile de pe panourile de navigaţie, sau se aliniază la coadă pentru a primi apă de băut, atunci când se deschide o sursă. Dacă cineva are în casa apă care curge la robinet, pune semne afară, pentru ca oamenii să vina să-şi umple cănile şi găleţile.
De-a dreptul uimitor, unde stau eu nu au fost jafuri, nu au fost îmbrânceli la cozi. Oamenii îşi lasă uşa casei deschisă, pentru că aşa e mai sigur, în caz că loveşte un nou cutremur. Oamenii tot spun „Aşa era pe vremuri, când toţi se ajutau unii pe alţii.”
Cutremurele continuă să vină. Noaptea trecută, au lovit aproximativ la fiecare 15 minute. Sirenele se aud non-stop şi elicopterele ne trec pe deasupra capului foarte des.
Ne-a intrat apă în case timp de câteva ore astă-noapte, iar acum, pentru jumătate de zi… a venit electricitatea în după-amiaza asta. Gazul încă n-a venit.
Dar toate lucrurile astea depind de fiecare zonă. Unii au, alţii n-au gaz, apă şi electricitate. Nimeni nu s-a spălat de câteva zile. Ne simţim murdari, dar acum avem griji mult mai importante decât asta. Iubesc această stare de a lăsa la o parte aspectele neesenţiale. Trăind în întregime la nivel de instinct, de intuiţie, de grijă, a ceea ce este necesar pentru supravieţuire, nu doar pentru mine, ci pentru întregul grup.
Se desfăşoară ciudate universuri paralele. Unele case sunt într-o ruină completă, altele au rufe la uscat la soare! Oamenii se aliniază la cozi pentru mâncare sau apă, iar câţiva îşi plimba câinele! Toate se întamplă în acelaşi timp.
O altă amprentă a frumuseţii este, în primul rând, liniştea din timpul nopţii. Nu se aud maşini. Nimeni nu este pe străzi. Iar cerurile în timpul noptii sunt împânzite de stele. De obicei vedeam doar vreo două, dar acum tot cerul e plin.
Munţii din Sendai sunt puternici şi, datorita aerului proaspăt, le putem vedea siluetele profilate pe cer într-un mod magnific.
Şi japonezii înşişi sunt atât de minunaţi! Revin la baraca mea pentru a o verifica în fiecare zi, acum pentru a trimite acest e-mail, din moment ce a venit electricitatea, şi găsesc mâncare şi apă lăsate la uşa de la intrare. Nu am idee de la cine, dar este acolo. Bătrâni cu pălării verzi merg din uşă în uşă, întrebând dacă toată lumea este OK. Oamenii vorbesc cu persoane complet străine, întrebându-le dacă au nevoie de ajutor. Nu văd semne de teamă. Resemnare, da, dar frica sau panică, nu.
Ne spun ca ne putem aştepta la replici, şi chiar la alte cutremure majore, timp de încă o lună sau mai mult. Şi ne confruntăm mereu cu zguduieli, huruituri, vibraţii, zdruncinături. Sunt binecuvântată pentru că trăiesc într-o parte a Sendai-ului mai ridicată, mai solidă decât alte zone. Deci, deocamdată, zona asta este mai bine situată decât altele. Astă-noapte, soţul prietenei mele a venit de la ţară, aducând apă şi mâncare. Binecuvântată, din nou.
Cumva, în acest moment realizez din experienţa directă că este vorba într-adevăr de un pas evoluţionar Cosmic enorm, care se produce acum peste tot în lume chiar în acest moment. Şi, cumva, pe masură ce trăiesc experienţa acestor evenimente ce se desfăşoară în Japonia, îmi simt inima deschizându-se foarte larg. Fratele meu m-a întrebat dacă nu mă simt îngrozitor de mică, din cauza tuturor celor întâmplate. Nu, nu mă simt mică. Ci mai degrabă, mă simt ca o parte din ceva mult mai mare decât mine. Acest val al naşterii (peste tot în lume) este dificil, şi totuşi magnific.
Vă mulţumesc din nou pentru grija şi iubirea voastră pentru mine.
Vă trimit înapoi multă iubire,
Cu drag,
A (…)”
sursa: http://cercetasii.blogspot.com
