Interne

Sulina – un caz social disperat

Sulina – un caz social disperat

Directorul DJCPNC, Iulian Vizauer, a amintit recent, la Tulcea, că în 1999 autorităţile guvernamentale au încercat să reabiliteze din perspectivă istorică cele 29 de monumente istorice din Sulina, însă proiectul nu a rămas decât pe hârtie, în condiţiile inexistenţei resurselor financiare necesare. „Sulina este un caz social relativ disperat. Industrie nu mai are, iar posibilităţi de a-i ajuta efectiv pe deţinătorii de monumente de acolo nu prea sunt. Fără o intervenţie de mare amploare şi guvernamentală nu se poate face mare lucru.

Cele patru proiecte mari ale MDRT care sunt acum în derulare la Sulina poate sunt un început bun şi un exemplu de conservare şi restaurare pentru alte comunităţi”, a menţionat directorul Vizauer. El a reiterat faptul că pentru un alt proiect de restaurare a unor pietre funerare din cimitirul Sulina, proiect iniţiat în 2007, încă nu s-au identificat resurse financiare, dar a precizat că se derulează lucrări de reabilitare a trei biserici din oraş, anul viitor urmând să se înainteze spre finanţare alte proiecte care vizează reabilitarea unor obiective din oraş.

În ceea ce priveşte situaţia clădirilor monumente de arhitectură, dar şi a siturilor arheologice, directorul DJCPNC, Iulian Vizauer, a declarat că din 2001 până în prezent 10 primării au fost sancţionate din cauza nerespectării legislaţiei privind protejarea patrimoniul cultural naţional.Proiectele MDRT la Sulina vizează reabilitarea celor două faruri vechi din oraş, sistematizarea şi amenajarea falezei, a cimitirului maritim, precum şi realizarea unui centru multifuncţional.

Sursa: www.romanialibera.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co