Târgul de Sfinții Apostoli Petru și Pavel 28 – 30 Iunie, București

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 28 – 30 iunie 2013 Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Timp de trei zile, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” va fi gazda ansamblurilor folclorice româneşti (inclusiv din afara ţării), dar şi a ansamblurilor grupurilor etnice din România: ucrainenii, bulgarii, grecii şi romii. Totodată, vom avea ocazia să împărtăşim din experienţele româneşti privind meşteşugurile tradiţionale cu experienţa din Republica Cuba, de unde, vor fi prezenţi la Târg, reprezenanţi ai meşteşugurilor tradiţionale cubaneze.
Programul va cuprinde datini şi obiceiuri specifice sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, lansări de carte şi CD, 2 conferinţe ştiinţifice, muzică veche, muzică jazz şi muzică de fanfară, folclor autentic românesc, o întâlnire cu cei mai cunoscuţi rapsozi ai muzicii populare româneşti la 63 de ani de la naşterea maestrului Liviu Vasilică.
Vineri, 28 iunie
12.00 Bun venit la târg!
13.00 Arhaic – expoziţie de pictură
bursieri ai programului Tinere Talente susţinut de
Fundaţia Principesa Margareta a României (Şura Bancu)
10.00 – 12.00 Artă şi meşteşug în Cuba – întâlnire colocvială
Invitaţi: Dr. Mercy Correa Piñero – director
Centrul naţional al meşteşugurilor – Havana, Cuba
Marchi – creator vestimentar
Centrul naţional al meşteşugurilor – Havana, Cuba (Sala de sticlă)
Guantanamera – intermezzo muzical
Tudor Niculescu Mizil – chitară clasică
10.00 – 16.00 Istoria artei româneşti – Petre Oprea – simpozion
Parteneriat: ICOM, Societatea Colecţionarilor din România, Federaţia Română a Asociaţiilor Cluburilor UNESCO din România (Sala Victor Ion Popa)
12.00 – 19.00 Prin târg… la meşterii populari – oale, străchini, măşti, mărgele, bucate tradiţionale, miere, cozonaci şi bragă
Sâmbătă, 29 iunie
11.00 Sâmbăta de basm – poveşti cu o vedetă (surpriză) – Clasa 1 e şi Teatrul Zurli
12.30 În chioşc… ritmuri de fanfară
Fanfara bavareză Karpaten Show – Bucureşti
Dirijor – Ioan Groza
13.00 De la Gorj te duci şi vii!
Grupul folcloric Gorjanca – Tg. Jiu, Gorj
Coordonator – prof. Ion Drăgan
13.30 Prin târg…
Fanfara bavareză Karpaten Show – Bucureşti
Dirijor – Ioan Groza (Hanul La barieră)
14.00 Cântări religioase de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
Grupul de muzică psaltică al Patriarhiei Române
Coordonator – Răzvan Ciubotariu (Biserica Dragomireşti)
14.30 Prelucrări folclorice
Cvintetul Momentum – Bucureşti
Coordonator – Vlad Mateescu
15.00 Ziua etniilor
Hava nagila (Veniţi să ne bucurăm!)
Ansamblul Hora al Comunităţii Evreilor – Bucureşti
Coordonator – Gabriela Bucăţică
Koy muzesinde beraber dans edelim (Haideţi să ne înveselim la muzeu!)
Ansamblul turco-tătar KaraSu al Uniunii Democrate a Tătarilor
Turco-Musulmani – Medgidia, Constanţa
Coordonator – Elis Menagi
Gia sas (Pentru voi)
Ansamblul folcloric Orfeas al Uniunii Elenilor – Filiala Ploieşti
Coordonator – Bogdan Anagnastopol
Murro cha vo (Băiatul meu)
Grupul folcloric rom Rromnorri – Brăila
Coordonator – Maria Cornea
Igra i dobra pesen (Cântec, joc şi voie bună)
Grupul folcloric Bosilce (Busuiocel) al Asociaţiei Zaedno
a Bulgarilor din Târgovişte
Coordonator – Emilian Enache
Molodaia, Moloda (Tineri, tineri!)
Ansamblul Slaveanka din Slava Cercheza, jud. Tulcea
al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România
(Scena Dumitra)
17.00 Ot Dunav do moreto (De la Dunăre la mare)
Ansamblul folcloric Sider voivoda, Gorna Oriahivitza, Velico Târnovo, Bulgaria
Coordonatori: Ivan Ivanov, Irena Kovaceva
17.30 Eveniment caritabil – PETRU ADRIAN DOGARU ARE NEVOIE DE AJUTOR *
LICITAŢIE OBIECTE
18.00 Cine ne-aude cântând !
Invitaţi: tenorul Florin Ormenişan, sopranele Nora Păunescu şi Silvia Micu
Acompaniază la pian Alexandru Răileanu
12.00 – 14.00 Ateliere interactive – olărit
Coordonator – Irinel Miuţoiu
9.00 – 19.00 Prin târg… la meşterii populari – oale, străchini, măşti, mărgele, bucate tradiţionale, miere, cozonaci şi bragă
Zarvă mare cu actorul Alexandru Nicolae Mihai
Duminică, 30 iunie
12.00 De dor şi de dragoste
Grupul folcloric Doruri muscelene – Mihăeşti, Argeş
Coordonator – Liviu Iana
12.30 In memoriam Liviu Vasilică – 63 de ani de la naştere
Invitaţi:
Mircea Diaconu, Diana Lupescu, Lia Cosma, Elise Stan, Titus Andrei, Ioana Bogdan, Luminiţa Tucă, Irina Dragnea, Alexandra Drăguţ,
Floarea Calotă, Ştefania Rareş, Mioara Velicu, Maria Butaciu,Viorica Flintaşu, Gheorghiţa Nicolae, Cătălin Maximiuc, Angela Săftoiu, Mariana Stănescu, Valeria Arnăutu, Florin Ologeanu, Florin Pârlan, Florin Vasilică şi Grupul Teleormanul – Alexandria, Grupul folcloric Muguraşi de Teleorman al Asociaţiei Cultural Artistice Liviu Vasilică, Teleorman – Coordonatori: Florina şi Livia Vasilică
15.30 Bucovină plai cu dor…
Alin Suceveanu, Grigore Gherman
16.00 Ritmuri muzicale
La nai – Cornelia Tihon, Loredana Streche, Narcisa Băleanu
La acordeon – Daniel Bădoi
17.30 Invitaţie la teatru – Coşarul
Teatrul Masca – Bucureşti
Director – Mihai Mălaimare
12.00 – 14.00 Ateliere interactive – modelaj
Coordonator – Livia Răitaru
9.00 – 19.00 Prin târg… la meşterii populari – oale, străchini, măşti, mărgele, bucate tradiţionale, miere, cozonaci şi bragă
Zarvă mare cu Actorul Alexandru Nicolae Mihai