Stiri

Turiștii italieni în România, în creștere cu 35% în 2016

România își face plinul de italieni, scrie ”Quotidiano Travel” Italia, citat de Newsturism.ro. Astfel, România a încheiat 2016 cu 425.000 de italieni (date INS la frontieră conform buletinelor statistice lunare), în creștere cu 35% față de anul precedent.

Doar București a primit 94.000 (+18%), cu 164.000 înnoptări (+17%). “Aceste cifre se explică și prin faptul că România a devenit în acești ani foarte accesibilă vizitatorilor italieni, acum existând zboruri directe către 11 orașe din țara noastră” comentează Ioana Podosu, reprezentantul Biroului de Turism al României în Italia.

“Printre destinațiile emergente se găsește acum Oradea și regiunea din care face parte, care va fi conectată cu zborul Blue Air din 31 martie de la Torino și cu zborul Ryanair din 5 aprilie. De văzut este, fără îndoială, centrul vechi al orașului, restaurat de puțin timp din fonduri europene, precum și împrejurimile cu localități termale precum Băile Felix, la 8 km, care deține un parc acvatic și hoteluri de 4 și 5 stele”.

Strategia guvernului în ce privește turismul punctează spre dezvoltarea segmentului wellness datorită centrelor termale din întreaga țară și grație structurilor de excelență precum Therme București, cel mai mare centru termal din Europa inaugurat cu un an în urmă și poziționat la 15 km de capitala și la 5 km de aeroport.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co