Articole

Vacanţă relaxantă, pe plajele celui mai mare lac din Europa Centrală – GALERIE FOTO

Vacanţă relaxantă, pe plajele celui mai mare lac din Europa Centrală – GALERIE FOTO

Nu-i aşa că te-ai vedea lenevind la soare, cu un cocktail în mână, într-o atmosferă relaxantă? Îţi propunem să alegi ca destinaţie de vacanţă minunatul lac Balaton din Ungaria. Situat la mai puţin de o sută de kilometri de Budapesta, Balatonul este cel mai mare lac din Europa Centrală, pe care maghiarii l-au transformat într-o atracţie turistică spectaculoasă. De la începutul sezonului estival, care începe în luna iunie, şi până la finalul lui august, poţi alege pentru vacanţa ta oricare dintre staţiunile Siofok, Keszthely sau Balatonfured. Ungurii te vor primi cum se cuvine, cu plaje curate acoperite cu iarbă, pietre sau nisip fin, pe care îl vei găsi şi pe fundul lacului. Cele mai multe din staţiuni sau hoteluri au plaje amenajate, unde te poţi distra, practicând sporturi nautice, parasailing, pescuit, vizitând satele şi colinele din apropiera lacului şi podgoriile de pe coasta nordică a Balatonului. Dacă vrei să guşti din viaţa de noapte a maghiarilor, trebuie să ajungi pe coasta sudică a bazinului, unde te vei distra pe cinste în cluburi, discoteci sau baruri. Nu uita să ajungi şi în zona Badacsony, ca să poţi vedea renumitul munte vulcanic, regiunea viticolă şi staţiunea turistică de acolo. Cei mai mulţi dintre vizitatorii lacului unguresc spun că Balatonul merită văzut şi în anotimpul rece, când se poate pescui la copcă, stratul de gheaţă de pe suprafaţa apei fiind destul de gros, se poate patina sau naviga pe gheaţă.


Cum te poţi distra


Dacă vrei să uiţi de probemele cotidiene şi să te relaxezi cum nu se poate mai bine, ai ajuns unde trebuia! Asta pentru că Balatonul este renumit în toată lumea pentru apele şi nămolurile sale, adevărate medicamente pentru anemie, oboseală psihică sau stress. Lung de 77 kilometri, cu apa de un verde-albăstrui incredibil, lacul mai este cunoscut şi sub denumirea de “Marea Ungarie”, având o suprafaţă de şase sute de kilometric pătraţi. Nisipurile fine te vor aştepta în oricare din staţiunile de la Balatonaliga, până la Balatonszentgyorgy. Staţiunile pline de viaţă te aşteaptă să te bucuri de soare şi apă caldă. Cel mai mare oraş de pe ţărmul sudic al lacului, Siofok, se întinde pe mai bine de 17 kilometri şi este un punct de plecare pentru oricare din rutele ambarcaţiunilor cu care poţi străbate bazinul.Introduse în circuitul turistic sunt şi conacele benedicte, protejate prin lege, pe care le vei găsi în staţiunea Szantod. Mai poţi petrece clipe frumoase în concediul tău şi în staţiunile Balatonboglar, Keszthely, Szigliget, Dealul Badacsony, Tihany, Balatonfured, Tapolca, Nagyvazsony, Kis-Balaton, Zalakaros, Buzsak sau Heviz. Orice ai alege să faci, merită cu adevărat să îţi petreci cel puţin o vacanţă pe malurile minunatului lac Balaton din Ungaria.


Un articol realizat de Fadia HÎRŢAN
pentru www.travelmix.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co