Interne

Vacanţe cu buget redus – VIDEO

Vacanţe cu buget redus – VIDEO

Românii au bugete mai mici pentru concedii. Nu se mai vând vacanțele scumpe, tocmai pentru că bugetele consumatorilor s-au redus cu circa 30% anul acesta față de 2008. Jucatorii din turism sunt optimisti. Ei cred pe trendul actual,  piața călătoriilor va crește ușor în 2011 față de 2010. Probabil cu 5-7%.

Creșterile se simt în zona vânzărilor de bilete de avion, turism de business și vacanțe externe. Mai mult, specialistii spun ca se înființează, în continuare, multe agenții noi, tocmai pentru că este loc pe piață, mai ales pentru agențiile specializate în vânzări online sau specializate pe anumite destinații. Drept urmare, chiar dacă 2011 ”nu reprezintă un boom al turismului românesc”, totuși se observă deja că cererea pentru călătorii a  crescut, iar consumul începe să-și revină.

Era de așteptat ca perioada de criză să modifice comportamentul consumatorului, care fie că renunță la vacanțe, fie își reduce bugetul și obișnuințele de consum. Vacanțele scurte, celebrele city breaks, care până să înceapă recesiunea veneau în completarea  vacanțelor de vară și de iarnă, s-au transformat pentru multe familii în beach city breaks, respectiv ski city breaks, contribuind astfel la reducerea substanțială a numărului de zile petrecute într-o călătorie. O altă tendință este aceea de a renunța la călătoriile exotice și de a alege destinații de proximitate. Cu toate acestea, există în continuare un ”consumator de turism de lux”, cu cerințe mult mai diversificate.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co