Vezi aici ce rute noi îţi va pune la dispoziţie cea mai mare companie aeriană germană, Lufthansa
Compania aeriană Lufthansa îşi extinde reţeaua de destinaţii A380 în America de Nord, astfel că, din 10 iunie, va opera o cursă Frankfurt-Miami. De asemenea, Lufthansa va creşte frecvenţa zborurilor A380 către Beijing, de la 3 curse pe săptămână, la curse zilnice, din 10 aprilie 2011.
Compania germană va efectua 40 de curse săptămânale cu aeronave A380 către Tokio, Johannesburg, Beijing, New York, San Francisco şi Miami. Odată cu achiziţionarea celei de-a opta aeronave de tipul A380, cel mai mare avion din lume, operatorul aerian speră să atingă cifra de 44.000 de pasageri pe săptămână.
Lufthansa este cea mai mare companie aeriană din Germania, cu un profit de 1,1 miliarde euro în 2010.
sursa: dailybusiness.ro