Imobiliare Valea Prahovei
Interne

Agenția de turism “Mareea” a intrat în insolvență

Agenția de turism “Mareea” a intrat în insolvență începând cu 3 septembrie 2016. Anunțul a fost făcut de companie, prin pagina oficială www.mareea.ro, dar și prin rețelele de socializare, iar ulterior de către Autoritatea Națională pentru Turism.

Anunțul agenției de turism “Mareea”

“Stimați clienți / Stimați parteneri,
Cu părere de rău vă anunțăm că MAREEA este începând de astăzi, 03.09.2016, în imposibilitate de a mai onora angajamentele asumate. În consecință vom declanșa procedura de insolvență și vom încerca, în perioada imediat următoare, să gestionăm exclusiv rezervările curente (turiștii aflați în acest moment în unitățile de cazare din țară și străinătate).

Astfel, începând cu data de 04.09.2016 nu vom mai putea onora niciuna dintre rezervările confirmate. Pentru recuperarea sumelor datorate de către MAREEA, vă rugăm să vă adresați asiguratorului societății (polița de insolvabilitate nr: 8100258X) și să faceți demersurile necesare pentru recuperarea sumelor.

Regretăm întreaga situație precum și neplăcerile cauzate.

Cu stimă,
Echipa MAREEA”

Autoritatea Națională pentru Turism menționează faptul că o echipă aparținând Direcției Generale de Control și Autorizare Turism investighează speța încă de săptămâna trecută, acțiunea debutând în urma a patru reclamații venite pe adresa A.N.T.-ului.

Este cea de-a doua agenție de turism din România care își anunță insolvența în numai o lună de zile, după Genius Travel, care, în mod asemănător, întâi și-a anunțat clienții că nu le poate onora vacanțele plătite, iar ulterior a depus cerere de intrare în insolvență la Tribunalul București. Touroperatorul Mareea a avut anul trecut afaceri de 66,3 milioane lei. Într-un clasament realizat de ANAT al celor mai mari 30 de agenții de turism din România, Mareea figurează pe locul 13.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co