Cele mai interesante oraşe pe care merită să le vedem în 2012

După o cercetare amănunţită şi dezbateri îndelungate, reprezentanţii lonelyplanet.com au întocmit o listă cu oraşele pe care trebuie să le vizităm anul viitor. În 2012 aceste oraşe vor putea fi văzute într-o altă perspectivă datorită evenimentelor care vor avea loc în aceste locuri.
Londra
Cap de listă este frumoasa Capitală a Angliei şi a Regatului Unit, deoarece va avea loc a XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice. Londra va găzdui acest eveniment în perioada 26 iulie – 12 august 2012. Londra va deveni primul oraş din istoria modernă care va organiza Jocurile Olimpice de vară pentru a treia oară, după cele din 1908 şi 1948. La 6 iulie 2005 oraşul a fost ales drept gazdă a Jocurilor Olimpice din 2012, de către membrii Comitetului Internaţional Olimpic la cea de-a 117-a sesiune de la Singapore. Londra va fi în centrul atenţiei în vara anului viitor, dar şi în restul anului, acest oraş va fi interesant datorită obiectivelor turistice de aici: Tower Bridge, London Eye, Piccadilly Circus, Palatul Buckingham şi multe altele.
Muscat
Muscat este capitala Oman. Este, de asemenea, sediul guvernului şi cel mai mare oraş din guvernoratul de Muscat. Începând din 2008, populaţia din zona metropolitană Muscat a fost 1,090,797. Zona metropolitană se întinde pe aproximativ 1.500 km2 şi include şase vilaiete.
Această ţară încearcă să atragă din ce în ce mai mulţi vizitatori prin extinderea tuturor punctelor de atracţie (de la muzeuri până la resorturi). Autorităţile din Muscat sunt concentrate să relanseze oraşul Muscat prin evenimente culturale, servicii de lux şi activităţi subacvatice. În acest an, totul se raportează la Forumul tendinţelor al creatorilor de modă.
„Mâine va fi începutul unei noi ere în Muscat,” a spus sultanul care a ajuns la putere în 1970. Iar într-adevăr astăzi, în Muscat, soarele a răsărit cu adevărat.
Bengaluru (Bangalore)
Bangalore este capitala statului indian Karnataka, Bangalore este poreclit Garden City şi a fost denumit o dată paradisul pensionarului. Dar acest oraş s-a reinventat, iar acum aici poţi să te îmbeţi cu aerul unei vieţi bune, unde poţi găsi cele mai bune băuturi şi cele mai gustoase mâncăruri, cele mai interesante spectacole, concerte şi să nu mai vorbim că aici veţi întâlni una dintre cele mai hippie populaţii cu care vă puteţi petrece timpul. Iar în acest an serile în „cea mai cool capitală” vor deveni şi mai bune. Şi dacă vă faceţi probleme pentru trafic, luaţi în calcul faptul că noua linie de metrou rapid vă va ajuta să ajungeţi în orice parte a oraşului într-un timp foarte scurt. Şi nu-ţi va rămâne decât să spui „chill man” (stai calm, omule).
Cadiz
Cadiz este capitala provinciei Cadiz, Andaluzia, Spania şi una dintre cele mai vechi aşezări umane din Peninsula Iberică. Oraşul are o populaţie de 136.236 locuitori. Poate că în timpul anului acest oraş este unul liniştit, dar în februarie, pentru două săptămâni cât are loc Carnavalul, acest loc devine foarte agitat. Carnavalul din Cadiz este unul dintre cele mai cunoscute carnavaluri din Spania. Astfel, întregul oraş participă la Carnaval pentru mai mult de două săptămâni în fiecare an, iar prezenţa unei astfel de fiesta este aproape constantă în oraş, şi au loc concursuri pe tot parcursul anului.
Iar în 2012 oraşul va fi denumit pentru prima dată Capitala Culturală Ibero-Americană.
Stockholm
Stockholm este capitala şi cel mai mare oraş din Suedia. Oraşul este totodată reşedinţa regiunii administrative Stockholms län. Stockholm avea în anul 2009 o populaţie de 829.417 locuitori (2.019.182 în zona metropolitană). Fiind capitala Suediei, Stockholm este sediul Guvernului şi al Parlamentului. Este de asemenea oraşul de reşedinţă al şefului statului, Regele Carol al XVI-lea Gustaf.
Prima atestare documentară a oraşului datează din 1252, când era o piaţă importantă în comerţul cu fier din minele de la Bergslagen. Se spune că oraşul a fost fondat de Birger Jarl, cu scopul de a proteja Suedia de invazia maritimă a forţelor străine şi pentru a împiedica jefuirea unor cetăţi ca Sigtuna pe lacul Mälaren. Cimitirul Skogskyrkogarden din Stockholm a fost înscris în anul 1994 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO. Oraşul este atractiv prin magazine pentru cumpărături cu un design aparte şi baruri boeme.
sursa: curierulnational.ro