Cele mai trăznite oferte turistice – VIDEO
Vremurile se schimb, la fel şi nevoile turiştilor. Hotelierii îşi dau silinţa pentru a satisface pretenţiile tuturor celor care le calcă pragul. De la hotelul care te divorţează, la camere cu facilităţi pentru câini sau unităţi care imită atmosfera de camping, le poţi avea acum pe toate. Preţurile sunt însă pe măsura serviciilor.
Divorţul poate fi mult mai agreabil, dacă se rezolvă într-un week-end, în timp ce partenerii se răsfaţă separat, într-un hotel de 5 stele. Totul este posibil în Danemarca pentru aproximativ 2.500 de euro. Compania Heartbreak Hotel oferă cuplului cazare în hoteluri de lux, în timp ce ei se ocupă de toată birocraţia necesară în caz de divorţ. Compania oferă asistenţă financiară, avocaţi sau chiar psihologi pentru copii. Şi totul într-un week-end.
Hotelurile care îi primesc şi pe prietenii canini ai clienţilor au devenit numeroase astfel că, în Marea Britanie, a apărut şi o agenţie de turism specializată în organizarea de călătorii pentru posesorii de câini. Angajaţii de la Chien Bleu fac tot posibilul să aranjeze împreună cu stăpânii, cele mai plăcute vacanţe pentru patrupede.Unul din hotelurile de cinci stele cu care lucrează agenţia de turism este Milestone Hotel din Londra unde câinii sunt primiţi cu un coş cu merinde, au lenjerie personalizată şi room-service.
Waterhead Hotel din English Lake District permite oaspeţilor să îşi aleagă de la tablourile de pe pereţi până la ceştile de ceai sau obiectele de toaletă. În total, clientul îşi poate personaliza nouă categorii de lucruri din camere.
O vacanţă la cort ar putea părea pentru unii turişti un lucru idilic. Nemţii s-au gândit la un hotel care să imite condiţiile dintr-un camping obişnuit. Mai puţin ploaia şi ţânţarii. Huttenpalast hotel oferă clienţilor cazare în caravane amplasate într-o curte şi le dă posibilitatea de a se plimba cu prosopul pe umeri, afară, până la zona dedicată duşurilor. Preţul este de 40 de euro pe noapte.
În cadrul Isla Azul, un centru comercial din Madrid, Spania, există un hotel pentru flori. Astfel, în perioada 1 iulie -31 august, clienţii care pleacă în vacanţă îşi pot lăsa plantele preferate în grija angajaţilor de la Hotel Para Plantas.