Interne

Consultare la initiativa MDRT

Consultare la initiativa MDRT

Planul de urbanism zonal pentru zona costieră (tronsonul capul Midia – Vama Veche) a fost discutat de membrii Consiliului Consultativ al Turismului. Consiliul a fost convocat la iniţiativa Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, care doreşte, astfel, să consulte toţi factorii implicaţi în dezvoltarea urbanistică a litoralului.

MDRT a iniţiat elaborarea Planului de urbanism zonal pentru zona costieră ca urmare a dezorganizării şi a modului haotic în care s-a făcut, în ultimii 20 de ani, amenajarea urbanistică a staţiunilor turistice de pe litoral. Proiectul urmăreşte reglementarea coerentă, potrivit regulilor generale urbanistice, a teritoriului situat pe o suprafaţă de 200 de metri de la linia apei în interiorul plajei pentru următoarele unităţi administrativ-teritoriale: oraşul Năvodari, municipiul Constanţa, comuna Agigea, oraşul Techirghiol, oraşul Eforie, comuna Tuzla, comuna Costineşti, comuna 23 August, municipiul Mangalia  şi comuna Limanu (inclusiv Vama Veche). Prin acest PUZ, se va asigura un instrument de management şi control al dezvoltării durabile şi integrate a litoralului românesc.

„Litoralul românesc reprezintă o zonă de importanţă strategică pentru turism, zonă care, în ultimii 20 de ani, a suferit un proces de continuă degradare ca urmare a modului haotic de construire. Plajele, care, conform Constituţiei, fac parte din domeniul public al statului, au fost treptat supuse unui proces de degradare antropică, prin construcţii amenajate direct pe nisip, prin încălcarea prevederilor constituţionale, a declarat directorul general al Direcţiei Generale Dezvoltare Teritorială din cadrul MDRT, Anca Ginavar.

PUZ-ul pentru zona costieră întocmit de specialişti presupune o analiză a situaţiei actuale a zonei costiere, identificarea principalelor probleme şi elaborarea mai multor propuneri de remediere a acestora. Analiza urmăreşte să identifice atât exemplele negative de amenajarea urbanistică de pe litoral, cât şi exemplele pozitive, care pot servi drept model de dezvoltare.

Sursa: www.turism.bzi.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co