Din iulie vom putea folosi şoseaua de centură a Constanţei, ca să ajungem la mare?
Premierul Emil Boc i-a transmis, miercuri, primarului Constanţei, Radu Mazăre, că, începând din luna iulie, toţi turiştii care vin spre sudul litoralului vor putea ocoli oraşul pe şoseaua de centură, iar locuitorii municipiului vor scăpa, din toamnă, de camioanele care tranzitează Constanţa.
Emil Boc a anunţat că, până la sfarşitul lunii iulie, toţi românii care vor veni la mare vor putea, folosind centura municipiului Constanţa, să ajungă direct în staţiunile din sudul litoralului, fără să mai fie nevoiţi să traverseze municipiul Constanţa şi să îngreuneze traficul de aici.
„Este o prioritate majoră pentru noi ca municipul să fie ferit de aglomeraţia specifică verii, iar românii să vină la mare sau să plece, după ce se simt bine pe litoral, liniştiţi, spre casă”, a declarat Emil Boc. El a mai spus că, începând din această toamnă, şi camioanele vor putea ocoli municipiul Constanţa, folosind tot şoseaua de centură.
„În urma reevaluării programelor de infrastructură rutieră, care vizează direct municipiul Constanţa, putem să spunem că, începând cu toamna acestui an, veţi scăpa de coşmarul traficului greu din municipiu, odată ce se va da în circulaţie partea de centură ocolitoare”, i-a transmis Emil Boc primarului Radu Mazăre. El a menţionat că, astfel, vor fi scoase cele 1.700 de camioane care trec zilnic prin municipiu şi care produc disconfort cetăţenilor Constanţei şi aglomerează traficul. El a precizat că acestea sunt două obiective la care Guvernul ţine extrem de mult şi pe care le va respecta ca termen, aşa cum au fost ele anunţate.
sursa: dailybusiness.ro