Vestea bună este că staţiuni precum Neptun, Cap Aurora, Mamaia, Eforie Nord şi Sud, Jupiter şi Saturn sunt accesibile pentru clienţii cu un buget de maximum 100 de euro pentru un sejur...
Plajele de pe Litoralul Mării Negre au fost curăţate şi sunt pregătite să găzduiască manifestările organizate în perioada sărbătorilor de Paşte pentru localnici şi pentru turişti, susţin reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă...
Asociaţia Litoral-Delta Dunării lansează şi în această primăvară programul social „Mini preţuri de vacanţă – Litoralul pentru toţi”, tarifele pentru şase nopţi de cazare urmând să pornească de la 179 de lei...
Toate hotelurile de pe litoral şi cluburile vor fi deschise în weekendul 29 aprilie – 1 mai, când la malul mării sunt aşteptaţi să sosească peste 15.000 de turişti. La fel ca...
Ofertele pentru vacanţa de Paşti din acest an sunt variate, turiştii putând alege între pensiuni tradiţionale, unde să participe la obiceiuri precum cel al stropitului, unităţi de cazare moderne, cu tot confortul...
Vacanţele pe litoralul bulgar sunt şi în 2011 mai ieftine decât la noi. Concret, un sejur de 7 zile la Albena în luna iulie e aproape de 2 ori mai ieftin decât...
Un studiu recent arată că peste 50% dintre familiile care merg cu copii pe litoral preferă staţiunea Mamaia. Staţiunea Mamaia este destinaţia favorită a familiilor care merg cu copii pe litoral, cu...
Minivacanţa de 1 Mai se apropie cu paşi repezi şi, dacă vă grăbiţi să faceţi planuri, trebuie să ştiţi că pe litoral e haos. Hotelierii sunt nemulţumiţi că trebuie să deschidă la...
Preţurile pachetelor turistice interne pentru sărbătorile de Paşte rămân la nivelul anului trecut, în timp ce în străinătate scad cu 5-10% în cazul Greciei şi Bulgariei, dar cresc cu 10% în staţiunile...
Asociatia Nationala a Agentiilor de Turism din Romania continua campania “Caravana ANAT” si in statiunea Mamaia . Astfel , in weekendul trecut, la hotel Iaki, a avut loc intalnirea cu membrii Regiunii...
Weekendul trecut, hotel Iaki, din stațiunea Mamaia, a fost gazda lansării “Forumului Național de Turism” – “Vacanță în țara mea 2011”. În cadrul manifestării, Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), în...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co