Interne

„Litoralul pentru toţi”, ediţia 2011, cu preţuri începând de la 179 lei pentru un sejur

Asociaţia Litoral-Delta Dunării lansează şi în această primăvară programul social „Mini preţuri de vacanţă – Litoralul pentru toţi”, tarifele pentru şase nopţi de cazare urmând să pornească de la 179 de lei de persoană.


Potrivit unui comunicat al Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, ediţia de primăvară a programului se va desfăşura între 3 mai şi 14 iunie, iar ofertele de cazare vor cuprinde toată gama de hoteluri. Preţurile pentru şase nopţi de cazare vor fi cuprinse între 179 de lei de persoană la un hotel de o stea, şi 549 de lei de persoană, cu mic dejun inclus, la un hotel de cinci stele.


Până în prezent sunt disponibile peste 1.200 de locuri, la 28 de unităţi de cazare din Constanţa, Mamaia, Eforie Nord şi Eforie Sud, Neptun, Olimp, Jupiter şi Mangalia, cele mai multe fiind de două şi trei stele.


„Aşa cum au fost obişnuiţi deja, turiştii care cumpără acest pachet beneficiaza de un voucher de atracţii, care include intrare gratuită la unul din obiectivele de interes turistic din zona Dobrogea: Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Muzeul de Istorie şi Arheologie, Muzeul Adamclisi ori Cetatea Histria. Accesul la aceste obiective turistice va fi făcut pe baza voucher-ului primit la achiziţionarea pachetului turistic, de la orice agentie ANAT din ţară”, a precizat preşedintele Asociaţia Litoral-Delta Dunării, Corina Martin.


sursa: mediafax.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top
Translate »

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co