Articole

Expoziție dedicată Regelui Mihai I

O inedită expoziţie dedicată regelui Mihai I, la împlinirea vârstei de 90 de ani (Majestatea Sa s-a născut la 25 octombrie 1921, în Castelul Foişor de la Sinaia), a fost deschisă la castelul Pelişor din Sinaia.
Peste 150 de fotografii şi obiecte care au aparţinut fostului suveran vor fi expuse până în luna ianuarie 2012. Fotografiile imortalizează diverse etape din viaţa acestuia, din copilărie, până la plecarea forţată din ţară. Vernisajul expoziţiei a avut loc în prezenţa Alteţei Sale Regale, Principele Nicolae al României, fiul Principesei Elena a României şi nepotul Regelui Mihai I.
Organizatorul expoziţiei, Mircea Hortopan a fost cel care i-a prezentat Alteţei Sale Regale poveste fiecărei fotografii. „I-am prezentat piesele din expoziție, piesele din vitrine, dar mai ales i-am explicat momentele în care imaginile de pe panouri au fost surprinse. Cred că cel mai mult i-au plăcut fotografiile cu regele pe domeniul regal de la Sinaia, fie în automobil, fie pe motocicletă, fie în atelierul lui foto”, a declarat directorul adjunct al Muzeului Peleş, Mircea Hortopan.
Regele Mihai a fost suveranul României în perioada 1927 – 1930, urmând la tron Regelui Ferdinand I (1914 – 1927). Detronat după revenirea în ţară a lui Carol al II-lea, Mihai I depune pentru a doua oară jurământul de credinţă faţă de naţiune, după abdicarea tatălui său, la 6 septembrie 1940. Artizanul actului istoric de la 23 august 1944, Regele Mihai a schimbat cursul istoriei noastre, aducând România în tabăra învingătorilor în cel de-al doilea război mondial. Forţat să abdice la 30 decembrie 1947, a militat din exil cauza patriei sale.
Claudia BÂRLĂ

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co