Imobiliare Valea Prahovei
Articole

Natura, cel mai iscusit dintre sculptori

Natura, cel mai iscusit dintre sculptori

Pe mica mărgea albastră pe care trăim există aproape 9 milioane de specii de organisme vii. Pe Pământ, până și pietrele sunt vii. Și nu vorbim acum despre orice pietre, ci despre trovanții care pot fi găsiți în România pe Dealul Feleac, de lângă Cluj Napoca, și în comuna Costești, din Râmnicu Vâlcea.

Localnicii îi numesc “pietre vii”, bălătruci sau dorobanți. Oamenii spun că ele cresc, pur și simplu, din pământ. Şi s-ar părea că nu greșesc întru totul. Și nu sunt doar niște simple curiozități ale naturii, ci au devenit obiective turistice în sine, fiind atracții importante nu doar pentru români, ci și pentru vizitatori din alte țări.
De la câțiva centimetri, până la câțiva metri, trovanții au diverse forme și mărimi. Pot fi văzuți în mai multe zone din România, nu doar la Costești, însă aici este singurul loc din Europa în care a fost amenajat un muzeu pentru vizitarea lor. Rezervația Naturală Muzeul Trovanților, administrată din 2006 de Asociaţia Kogayon, este o arie protejată, cu suprafața de peste un hectar. Aici vei vedea niște pietre ciudate care, așa cum spun oamenii locului, cresc singure. Lucru cu atât mai evident dacă sunt udate.

Veste bună pentru turiști

Zona trovanților nu este împrejmuită, nu este păzită și nu se percepe taxă de vizitare. Atunci când vine vorba despre începuturi, peste povestea lor, imaginația oamenilor a aruncat un văl de mister: unii spun că pietrele care cresc sunt de origine extraterestră și că e bine să le vorbești frumos, pentru că altfel se pot răzbuna pe tine. Alții spun că simt o energie pozitivă în preajma trovanților, vibrații care le fac bine. Unele dintre legende vorbesc chiar că, pe înserat, ascunse de ochii oamenilor, pietrele vorbesc, şoptesc, se mişcă…

Explicația științifică

Microforme de relief, trovanții sunt formațiuni care, spun geologii, reprezintă o trecere de la regnul mineral la cel vegetal. Ei se formează doar în anumite condiţii: acolo unde există depozite de nisip şi pietriş cu porozitate ridicată şi când prin spaţiul mare dintre granule circulă apă cu substanţe minerale dizolvate. De-a ungul timpului, aceste substanţe se cristalizează și formează un fel de ciment care leagă granulele între ele în jurul unor nuclee, iar aceastea continuă „să crească” căpătând diverse dimensiuni şi forme. Este un proces lung, care continuă şi astăzi, la Costeşti.
Turiștii trebuie să știe, însă, că dacă aceste forme sunt atrăgătoare și constituie, practic, un muzeu în aer liber nepăzit, nu putem trece de stadiul admirativ. Dacă trovanții te-au impresionat și vrei să iei unul ca amintire, gândește-te de două ori înainte: pietrele sunt protejate prin lege. Și asta din cauză că mulți oameni au plecat cu câte unul în rucsac. Așa că ai ocazia să găsești trovanți… în cimitire, pentru a-i proteja pe cei plecați în lumea de dincolo, la temelia caselor, pentru a aduce prosperitate căminului, sau chiar în birourile din București, pentru a aduce spor în afaceri.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co