Interne

Oferte turistice de Anul Nou: sacrificarea porcului și sănii trase de cai, în Covasna

Ofertele turistice pentru Crăciun și Anul Nou au început deja să apară pe piață. Proprietarii pensiunilor rurale din județul Covasna au inclus în program, pe lângă masă și cazare, plimbări cu sănii trase de cai, sacrificarea tradițională a porcilor și băi în ciubăr sub cerul înstelat, informează Agerpres.

Szabo Robert, proprietarul unei pensiuni din localitatea Bicfalau, a spus că în ultimii cinci ani numărul turiștilor a crescut atât de mult încât nu mai are nevoie de publicitate.

‘Acum 11 ani, cu fratele meu geamăn, am avut inițiativa să investim în turism. Am avut un lanț de magazine în municipiul Sfântu Gheorghe, dar am văzut că vin multinaționalele și o să ne distrugă, așa că am vândut și am investit banii în turism, împreună cu fonduri RICOP și SAPARD. Turismul rural a fost visul nostru încă din copilărie, primii ani au fost destul de grei, dar de 4-5 ani nu mai facem nici un fel de reclamă, nici la târguri, nici în ziare, nicăieri, că avem atât de mulți turiști care revin și ne caută și ne fac ei reclamă’, a declarat Szabo Robert.

Potrivit acestuia, din luna mai și până în septembrie majoritatea turiștilor sunt străini, dar în sezonul rece ponderea o dețin turiștii români.

‘Foarte multă lume ne caută, nu numai pe noi, ci și pe ceilalți, pentru liniște, pentru preparatele culinare, pentru mâncărurile tradiționale. (…) Avem multe programe pentru elevi, studenți, team-building, avem pachete turistice cu ghid organizat și mereu oferim noutăți. De exemplu, coacerea kurtos-kolacs-ului (colac secuiesc glazurat în zahăr ars — n.r.) facem în curte, facem pâine la vatră, avem contract cu niște arcași care vin și fac demonstrații de tir cu arcul, mai avem niște oameni care se ocupă cu meșteșuguri tradiționale care vin și lucrează aici împreună cu adulții, cu copiii, în lut, fac mărgele etc. Iarna avem în program plimbări cu sănii trase de cai, foarte mulți și din țară și din străinătate vin pentru sacrificarea porcului și stau două-trei zile, muncim împreună la bucătărie, în curte, ne ajută. Avem și un ciubăr cu apă caldă, încălzim până la 40-45 de grade și unii stau acolo și se uită la noi cum tăiem porcul’, a afirmat Szabo Robert.

În stațiunea Balvanyos, aflată nu departe de Lacul Sfânta Ana, majoritatea pensiunilor agro-turistice nu mai au locuri libere pentru Revelion, deși mai sunt aproape trei luni până la sfârșitul anului, iar prețurile pachetelor au crescut ușor.

Asociația pentru Dezvoltarea Turismului Covasna din cadrul Consiliului Județean a lansat luna trecută website-ul www.ViziteazaCovasna.ro, precum și o serie de pachete de vacanță, care includ, printre altele, cazări în castele și conace și vizitarea unor ateliere meșteșugărești.

Sursa: Agerpres

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co