Externe

România, pe locul 2 în Europa, la scăderea tarifelor în hoteluri

Tarifele la hotelurile din România au scăzut în medie cu 9,8% în 2010. Din Europa, numai Slovacia a înregistrat un declin mai mare, 13,4%, pe locul al treilea situându-se Cehia, cu 9,5%, arată un raport al Comisiei Europene de Turism (ETC).

În majoritatea celor 26 de pieţe analizate, tarifele medii de cazare au coborât, excepţie făcând 7 ţări. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate în Malta şi Germania, de peste 10%. Hotelierii români au declarat că în acest an nu mai anticipează noi reduceri de tarife, având în vedere că piaţa a ajuns la un punct minim în 2010. În timp ce tarifele au scăzut, gradul de ocupare al hotelurilor au crescut pe majoritatea pieţelor. În România, gradul de ocupare a urcat cu peste 8%. Cele mai mari creşteri au fost în Estonia, peste 15%, Turcia cu peste 12%, iar Austria, Rusia şi Republica Cehă au avut fiecare creşteri de peste 10%. Scăderi ale gradelor de ocupare au fost înregistrate doar în Norvegia, Grecia şi Islanda.

De asemenea, sosirile turiştilor străini au crescut aproape în toată Europa. În România, creşterea înregistrată până în toamna lui 2010 a fost de 5%, însă numărul înnoptărilor străinilor a crescut doar cu 3,5%. Islanda, Croaţia şi Irlanda au fost singurele pieţe cu scăderi ale numărului de sosiri ale turiştilor străini, în timp ce Austria şi Serbia au înregistrat scăderi ale numărului de înnoptări. Numărul turiştilor japonezi şi americani care au vizitat România în 2010 a înregistrat cele mai mari creşteri în timp ce numărul turiştilor din Franţa şi Rusia care au venit în România a fost în scădere.

Datele din studiu arată o creştere mai dinamică a sosirilor vizitatorilor străini în Europa până la finalul anului trecut, când vremea s-a înrăutăţit şi a afectat acest sector. Totuşi, situaţia economică generală a continentului arată că există riscuri pentru o încetinire a ritmului de creştere al turismului în 2011, în special ca urmare a datoriilor mari ale unor ţări, se arată în studiul ETC. Ca medie, gradul de ocupare al hotelurilor europene a crescut cu 5,5% până în noiembrie 2010. Pentru 2011 se estimează că numărul turiştilor străini care vor vizita destinaţii europene va creşte cu 3%, în timp ce în 2012 numărul acestora va urca cu 4%. Dacă industria hotelieră începe să îşi revină, liniile aeriene sunt în continuare afectate de preţul combustibilului.

La începutul lunii martie, Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (IATA) a micşorat estimările de profit ale jucătorilor din domeniu de la 9,1 miliarde dolari, la 8,6 miliarde dolari. Un profit de 8,6 miliarde dolari reprezintă o scădere de 46% faţă de nivelul înregistrat de industrie în 2010. Estimările IATA legate de nivelul profitului au fost revizuite după ce evenimentele din Orientul Mijlociu a dus preţul barilului de petrol la 100 de dolari. IATA estimează că preţul petrolului va fi mai mare cu 20% în acest an, faţă de 2010, ceea ce va creşte nota de plată a industriei cu 10 miliarde dolari, până la 166 mld. dolari.
Liniile aeriene au anunţat însă o creştere a capacităţii de zbor cu 6% în acest an, în timp ce aşteptările acestora arată o creştere a cererii de 5,7% în 2011. Liniile aeriene europene vor înregistra în 2011 un profit de 500 milioane dolari, mult peste estimările anterioare de 100 milioane dolari, dar sub nivelul înregistrat în 2010, de 1,4 miliarde dolari.


sursa: dailybusiness.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top
Translate »

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co