Interne

Ţiriac a inaugurat singurul patinoar privat din zona București-Ilfov

Omul de afaceri, Ion Țiriac, a inaugurat în această săptămână patinoarul Telekom Arena, operat de Fundația Țiriac, scrie Dailybusiness.ro.

În cadrul evenimentului de inaugurare, patru echipe de hochei de juniori au disputat două meciuri demonstrative pentru cei prezenți, iar două patinatoare de 8, respectiv 14 ani, au susținut cu grație momente artistice.

„În trei luni am transformat un câmp într-o locație sportivă la norme internaționale. Semnifică doar o picătură în , însă, mai important, reprezintă un exemplu că lucrurile se pot realiza atunci când există dorința. Sper ca în viitorul imediat clasa politică, în toată structura ei, să adere la această direcție și să transforme tineretul, sănătatea și sportul în reale priorități naționale”, a declarat Ion Țiriac.

Telekom Arena este un proiect unic, singurul patinoar din zona București-Ilfov dezvoltat conform celor mai recente norme olimpice internaționale și în acord cu indicațiile Federației Internaționale de Hochei (FIH). Principalul său scop este încurajarea practicării sportului în rândul copiilor, tinerilor și sprijinirea echipelor sportive în atingerea celor mai înalte performanțe.

Patinoarul situat pe Strada Drumul Gării Odăi (Otopeni) are o suprafață construită de 4.863 mp, o capacitate de aproximativ 500 de locuri, iar investiția totală în construcția sa s-a ridicat la 3,6 milioane de euro.

Amplasamentul pune la dispoziția vizitatorilor 4 vestiare pentru echipele de hochei, 6 vestiare individuale pentru patinatori sportivi și un vestiar pentru publicul larg. În plus, beneficiază de o parcare de 70 de locuri, cu spații adaptate inclusiv pentru autocare.

Pentru început, patinoarul Telekom Arena va putea fi accesat în mod gratuit de grupurile de copii și elevi care doresc să practice sporturi pe gheață. Totodată se vor organiza cursuri gratuite de hochei și patinaj, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 8 ani, în intervalul orar 13:00-14:00, în cadrul unei școli dedicate.

Accesul publicului larg va fi posibil începând cu primul trimestru al anului 2017. Inițiativa Fundației Ion Țiriac de a face sporturile pe gheață accesibile celor mici este susținută de: Telekom Romania, Allianz-Țiriac, Dedeman și Skoda.

Sursa: Dailybusiness.ro / Foto: Europafm.ro

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co