Interne

Turismul spaţial

Turismul spaţial

Turismul spaţial: O afacere de 1 miliard de dolari în următorii 10 ani. O spun reprezentanti ai Administratiei Aviatice Federale Americane. NASA a angajat deja două companii private pentru a transporta provizii şi echipamente ştiinţifice pe Staţia Spaţială Internaţională. De asemenea, zborurile suborbitale turistice sunt o realitate pentru viitorul apropiat. Turiştii spaţiali vor fi duşi până la altitudinea de 100 de kilometri .

Turismul spaţial privat ar putea deveni o afacere de peste 1 miliard de dolari în următorii 10 ani, conform reprezentantilor Administraţiei Aviatice Federale americane.

Avioane propulsate de rachete care vor efectua zboruri suborbitale sau noi capsule spaţiale sunt construite şi testate în prezent urmând să intre în exploatare în 2013 sau 2014, conform Agerpres.

‘Pornind de la studii de piaţă, ne aşteptăm ca acest tip de activitate să devină o industrie în valoare de 1 miliard de dolari în următorii 10 ani’, a declarat George Nield, administrator asociat al Biroului pentru Transport Spaţial Privat din cadrul FAA, în faţa comisiei parlamentare americane care se ocupă de spaţiu şi aeronautică.’Este o industrie nouă şi în creştere. Dacă ne uităm la ultimii 25 de ani, aproape toate lansările au avut acelaşi obiectiv la bază – să punem încă un satelit pe orbită. Există însă aceste noi oportunităţi de afaceri care apar la orizont’, a mai adăugat el.

NASA a angajat deja două companii private, Space Exploration Technologies şi Orbital Sciences Corp. pentru a transporta provizii şi echipamente ştiinţifice pe Staţia Spaţială Internaţională. De asemenea, zborurile suborbitale turistice sunt o realitate pentru viitorul apropiat. Turiştii spaţiali vor fi duşi până la altitudinea de 100 de kilometri unde vor putea simţi pe propria piele câteva minute de imponderabilitate şi vor putea admira Pământul pe fundalul negru, constrant, al spaţiului cosmic.

O altă companie privată, Virgin Galactic, aparţinând miliardarului britanic Richard Branson, a adunat deja 60 de milioane de dolari în depozite pentru viitoare zboruri turistice în spaţiu. Un astfel de zbor costă 200.000 de dolari de persoană.

‘Nu putem prezice cu exactitate când vor începe aceste zboruri, dar este foarte, foarte clar că vor deveni o realitate în următorii doi ani’, a mai adăugat oficialul american.

Sursa: capital.ro

Targul National Imobiliar
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Most Popular

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co