La munte, iarna şi-a intrat în drepturi, iar în masivul Bucegi, pe creste, vântul suflă cu putere, viscolind zăpada. Salvamontiştii sunt în alertă şi lansează noi avertizări pentru turiştii care vor veni...
Vineri si sambata ANAT organizeaza Revelionul Turismului si Forumul National de Turism 2012. Incepand din acest an, Asociatia Litoral – Delta Dunarii transfera organizarea celor doua evenimente catre Federatia Asociatiilor de Promovare...
New York, Marele Canion, nebunia Las Vegas-ului, parcul de distracţii DisneyWorld sau însoritul Los Angeles. Sunt doar câteva dintre atracţiile cu care SUA au reuşit să revină în fruntea statelor vizitate de...
Zapada provoaca neplaceri si transportului aerian. Astfel, in prima zi cu ninsoare abundenta, s-au raportat întârzieri la decolarea unor curse pe Otopeni şi Băneasa, din cauza operaţiunilor de degivrare. Aceste operatiuni se...
Deşi este miezul iernii, ninsoarea care a început aseară a luat prin surprindere drumarii, de pe Valea Prahovei, unde s-a circulat cu dificultate. DN 71, care leagă Sinaia de Târgovişte a fost...
Asociatia pentru Promovarea Turismului Brasov sprijina si anul acesta proiectul “i-tour ski” care s-a lansat saptamana trecuta. Cu aceasta ocazie ADPTB a facut publica si lista evenimentelor care se vor organiza in...
Au câştigat multă popularitate în ultimii ani, pentru că oferă turiştilor posibilitatea de a vedea rapid şi pe bani puţini cât mai mult din oraşele ţintă. Pachetele de tip City Break sunt...
Iubitorii sporturilor de iarnă au ales să sărbătorească în aer liber Ziua Unirii Principatelor Române. Turiştii aflaţi la munte au profitat de vremea frumoasă şi de zăpada numai bună pentru o coborâre...
Pentru părinţii care vor să îşi facă fericiţi micuţii, o vacanţă la Disneyland Paris poate fi cea mai bună idee de cadou, mai ales că 2012 a venit cu reduceri substanţiale la...
Poiana Braşov, Borsec şi Straja au fost cele mai aglomerate staţiuni montane din România în weekendul trecut, potrivit datelor furnizate Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului de către autorităţile publice locale. În total,...
Daca despre icoanele poleite cu aur de la Meteora am vorbit saptamana trecuta, cred ca trebuie sa aratam celor care nu au ajuns in aceasta parte a Greciei cat de frumoasa si...
Pentru cei care visau la o escapadă de schi, dar n-au apucat să îşi ofere acest răsfăţ de sărbători, agenţiile de turism de la noi au încă bilete de vacanţă în Austria...
Şi în acest an hotelierii vin cu promoţii pentru înscrierile timpurii. Cei care fac rezervări din timp pentru vacanţa de vară pot economisi până la 30% din valoarea pachetului turistic. Încă din...
Turiştii care au ales să-şi petreacă sfârşitul de săptămână la Buşteni au avut parte de surprize: Ziua Mondială a Zăpezii a fost sărbătorită pe pârtie. Pârtia Kalinderu a fost plină de prichindei...
Mii de oameni au urcat in acest week-end la munte in Valea Jiului. Statiunile au fost pline pana la refuz si partiile au fost luate cu asalt. De vremea numai buna pentru...
Cultura vibrantă, gastronomia fantastică, ospitalitatea şi mândria oamenilor locului fac din Thailanda destinaţia unei vacanţe pe care o veţi şterge cu greu din memorie. Dacă dispuneţi de un buget generos, un concediu...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co